Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Dumitru Verginel Gireadă
Discurs
Declarație politică despre Forumul economic și comercial China – Europa Centrală și de Est, desfășurat la Palatul Parlamentului.
După ce s-au încheiat lucrările Forumului economic și comercial China – Europa Centrală și de Est, desfășurat la Palatul Parlamentului, consider că Statele din Europa Centrală și de Est dispun de produse din carne, lapte și băuturi alcoolice de înaltă calitate, iar procesul de urbanizare din China va conduce în mod cert la sporirea cererii pentru carne de vită, oaie, brânzeturi, vinuri etc. Europa Centrală și de Est va deveni, astfel, o importantă sursă a importului de produse agricole pentru China. Altfel spus, comerțul reciproc cu produse agricole va crește la un nou nivel cantitativ. Sunt convins că, dacă Guvernul USL își fructifică șansa, România a scăpat de criză. Nu anul viitor, dar în 2015, cu siguranță.
Noi, ca parlamentari, după aceste zile de discuții, ne simțim într-adevăr utili. Eu mă simt util acum, când pot să le spun oamenilor din teritoriu că nu va mai munci nimeni pe nimica toată, nici în agricultură, nici în domeniul creșterii animalelor! Se va face export de animale și carne și automat va crește și cererea de cereale, automat vor crește și prețurile pentru produsele agricole. Investițiile chineze în România sunt acum în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investițiile românești în China sunt de 280 de milioane de dolari. Exporturile românești în China au crescut de la 360 de milioane de dolari, în 2008, la aproape un miliard de dolari, anul trecut. Iar numai în primele 10 luni ale anului 2013, schimburile comerciale dintre China și România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari.
Premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze a fost însoțit la lucrări de o delegație guvernamentală și de numeroși oameni de afaceri. Și este, de fapt, prima vizită în România a unui premier al Consiliului de Stat al R.P. Chineze după 19 ani.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.