Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2010
other
Cornel Pieptea
Discurs
Declarație politică intitulată „Datorii de campanie plătite cu spații verzi”
Limitele suportabilității față de ipocrizia și demagogia politică au fost de mult depășite. În fața unui câștig mare și pe termen scurt, se pare că frăția furtului la comun se naște rapid între partide din interiorul, dar și exteriorul arcului guvernamental. Aceste partide vor ajunge repere bibliografice în discuțiile despre ipocrizie și demagogie.
Cum altfel putem interpreta diferența dintre discursul politic sforăitor și acțiunea legislativă întreprinsă de o bună parte a deputaților în timpul ședinței Comisiei pentru administrație publică de marți, 11 mai, pe fondul discuțiilor referitoare la aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 114/2007 privind protejarea spațiilor verzi.
Ceea ce este pe cale să se întâmple, dacă plenul Camerei Deputaților va adopta peste o săptămână modificările aduse acestui act normativ, se numește sugrumare, sufocare premeditată a populației urbane.
Modificarea articolului 71, care interzicea schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, va da undă verde, pardon, undă de betoane rechinilor imobiliari ahtiați după construcții în spațiile verzi ale parcurilor.
După ce că media națională de spațiu verde pe cap de locuitor este de doar 9,2 m[2] , față de 26 m[2] în Uniunea Europeană, prin decizia de marți a deputaților cifra, și așa firavă, va scădea dramatic.
În afara cifrelor de pe hârtie, realitatea va fi cu mult mai dramatică: pensionarii, bugetarii, mamele sau copiii care vor supraviețui reducerilor de venituri, sigur nu vor mai scăpa de efectiva sufocare urbană. Copacii, parcurile, aerul proaspăt vor deveni simple amintiri.
Dincolo de perspectivele sumbre, nu pot să nu mă întreb de ce se dorește schimbarea articolului 71, cu atât mai mult cu cât introducerea subiectului pe ordinea de zi a Comisiei pentru administrație s-a făcut cu maximă discreție și atenție.
Doamnelor și domnilor colegi care ați votat modificarea articolului 71, vreți cumva ca prin această modificare a Legii spațiilor verzi partidele din care proveniți să se recompenseze față de rechinii imobiliari pentru sprijinul acordat în ultima campanie electorală?
Vă somez să vă reveniți, altfel, veți deveni complici la un uriaș genocid executat prin sufocare.
Fac un apel de la această tribună către parlamentarii responsabili să nu voteze articolul 71 din Ordonanța Guvernului nr. 114/2007 în forma adoptată de Comisia pentru administrație.
De asemenea, îndemn toate organizațiile societății civile să ia act și să protesteze în fața acestui abuz criminal și, împreună cu noi, deputații care am votat împotriva modificării articolului 71, să împiedicăm adoptarea legii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .