Radu Zlati

Declarație politică intitulată „Domnul Ponta ne duce cu CAS-ul”.

Ieri am avut parte, în plenul Camerei, de o piesă de teatru tristă, una al cărei protagonist a fost premierul Victor Ponta. Urmând unei propuneri a Partidului Național Liberal, aprobată de către Biroul Camerei, premierul s-a prezentat în fața noastră. Ar fi trebuit ca, drept urmare a invitației adresate de către Cameră, premierul să ne vorbească nouă, parlamentarilor, despre ce a făcut, face sau va face Guvernul pe care îl conduce pentru a asigura implementarea a două măsuri de relaxare fiscală: reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale și neimpozitarea profitului reinvestit. Ambele măsuri agreate de către USL încă din 2011 și prezente atât în platforma electorală a USL din decembrie 2012, cât și în Programul de guvernare al USL pentru 2013–2016, ambele măsuri făcând deja obiectul discuțiilor cu FMI și constituind un angajament al Guvernului USL, asumat în ianuarie 2014.

Este drept, toate acestea se întâmplau în momentul în care USL încă mai exista, deoarece exista componenta sa liberală. Se pare că, odată cu încetarea _de facto_ a existenței USL, angajamentele luate de către PSD în perioada 2011–2012, angajamente care au făcut ca PSD și PNL, sub sigla USL, să dobândească încrederea românilor, nu mai au tot atâta valoare – dacă au avut vreodată.

Numai astfel se explică faptul că locul unor angajamente ferme a fost luat de către niște asumări condiționate de capacitatea „cadrului fiscal-bugetar”. Numai astfel se explică faptul că ieri premierul Ponta ne-a vorbit, marea majoritate a timpului alocat discursului său, despre orice, numai despre când anume va avea loc aplicarea celor două măsuri de relaxare fiscală nu. Ne-a vorbit în schimb despre marile realizări ale Guvernului său, uitând că acest Guvern avea și o esențială componentă liberală.

Că președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, și-a apărat șeful de partid în fața criticilor pe procedură venite din partea opoziției, critici care plecau de la evitarea de către premier a chiar subiectului dezbaterii, nu ne poate mira. Dar ne întristează să descoperim la un fost aliat politic că face dovadă de aceleași alese calități de conducător de ședință pe care le observasem la un alt temporar conducător al Camerei, în legislatura precedentă.

În aceste condiții, nu putem decât observa că dezbaterea pe care am propus-o Camerei, și prin ea poporului român, a eșuat, și nu din vina opoziției. Dar ea măcar a avut o calitate: a demascat fuga guvernanților din fața unor responsabilități cu termene clare, chiar dacă – și poate tocmai de aceea – aceste responsabilități impun și asumarea unor riscuri. Plecând de la aceste triste constatări, nu putem decât aștepta momentul în care domnul Victor Ponta va veni în fața noastră și ne va spune că, în calitate de deputat, ar vota bucuros aplicarea măsurilor de relaxare fiscală, dar că, în calitate de șef al unui guvern legat de anumite obligații internaționale asumate, nu poate să le propună Parlamentului.