Paul Magheru

Declarație politică intitulată „Excesele antidemocratice și dezmățul udemerist”

S-a încheiat o perioadă în care agitația produsă de summit-ul NATO ajunsese la paroxism. Judecând după rezultate, e limpede că am avut de-a face, mai degrabă, cu un joc de imagine menit să ascundă după artificii și fumigene impasul în care se află Alianța Nord-Atlantică. Divizarea și lipsa de voință a membrilor NATO au devenit, de această dată, mai vizibile ca niciodată, reieșind, în primul rând, din faptul că nu s-a putut ajunge la un consens în probleme majore, precum extinderea NATO, și nici să se treacă peste impasul împotmolirii pe cel mai important teatru de război, cel afgan, în care e angajată alianța. La rândul său, spectacolul patetic susținut de Președintele SUA și de cel al României nu a reușit să acopere realitatea dezamăgitoare a menținerii vizelor pentru cetățenii români. Faptul că George Bush ne „înțelege frustrarea” nu compensează situația umilitoare la care suntem condamnați, în ciuda faptului că livrăm carne de tun pe fronturile unui Orient însângerat perpetuu. Nici desfășurarea de forțe menite să asigure buna desfășurare a reuniunii de la București nu a fost de natură să dea o senzație confortabilă cetățenilor români. Dincolo de neajunsurile pricinuite transportului sau comunicațiilor, rămân ca pete negre pe obrazul autorităților noastre măsurile arbitrare la care s-a recurs fără nicio justificare rațională. Excesul de zel în situații deosebite precum aceasta contrastează însă flagrant cu indolența generalizată din restul timpului.

În vreme ce la Zagreb, Kiev și Skopje a fost posibil să se organizeze demonstrații anti-NATO și de condamnare a politicii de forță a administrației Bush, la București s-a intervenit cu o brutalitate specifică unor vremuri pe care purtătorii de stindard ai civismului cosmopolit le-au proclamat ca fiind demult apuse. Iată, însă, că dublul standard funcționează de minune când vine vorba de atitudini critice la adresa politicii occidentale. Ne-am făcut de râsul lumii civilizate prin tratamentul nedemocratic și arbitrar aplicat

așa-zișilor anarhiști. Ca să nu mai vorbesc de cazul studentului amendat pentru îndrăzneala de a fi ridicat un deget înspre coloana oficială ce o însoțea pe prima doamnă a Americii. O fi fost un gest obscen săvârșit în public, așa cum susține Poliția și cum sancționează legea, dar câte gesturi mult mai grave și mai urâte se comit zi de zi pe întreg cuprinsul României fără ca forțele de ordine să miște, la rândul lor, un deget?!

M-a surprins, în acest context, într-un mod extrem de neplăcut declarația colegului nostru liberal Puiu Hașotti, pe care am văzut că acum o regretă. Dumnealui a sintetizat o concepție care nu are nimic de-a face nici cu liberalismul, nici cu statul de drept: „În situații deosebite, cum este summit-ul NATO, este poate mai bine să ne gândim dacă nu ar fi util ca să creăm o eventuală nedreptate în fața unei evidente dezordini”. Cu o astfel de gândire cădem nu numai în ridicol, ci și în păcatul de a tolera excesele antidemocratice, justificându-le printr-o închipuită apărare a ordinii de drept. Dar dacă tot suntem atât de „scrupuloși la datorie”, de ce tolerăm instigările fățișe la sfârtecarea teritorială a României?