Horea Dorin Uioreanu

Declarație politică intitulată „Lipsa de argumente naște politruci de presă”

Nu am fost niciodată un fan al americanismului, cultivat, de-a lungul timpului, de multele generații de români. Am sperat și eu, ca tot omul, în perioada comunistă, că vor veni americanii să ne scoată din jug, dar nu m-am bazat pe asta. Încă mai cred că România, ca țară, va reuși prin forțe proprii, prin munca, ambiția și implicarea noastră, a cetățenilor, în comunitate, și nu cu ajutorul necondiționat al unor state puternice ale lumii. Înainte de toate, însă, țin să adaug că nici măcar nu îmi place mâncarea de la McDonald’s.

Am urmărit și eu, fără prea mare pasiune, dar cu un soi de interes profesional, competiția electorală din Statele Unite, în care se războiesc momentan între ei candidații din interiorul aceluiași partid politic. Nu am să susțin vreodată că modelul american, indiferent de domeniu, este aplicabil României, pentru că trăim în timpuri și în lumi diferite, deci avem nevoie de sisteme diferite. În schimb, am remarcat câteva chestiuni care la ei par normale, iar aici sunt considerate slăbiciuni politice, chestiuni care mi-ar plăcea să se întâmple și pe meleagurile acestea atât de zbuciumate.

Am apreciat faptul că în campania electorală din Statele Unite lupta politică se dă pe argumente, și nu folosindu-se atacuri la persoană. Candidații se contrazic zâmbind, deși în spatele ușilor închise au loc aceleași intrigi specifice politicianismului de pretutindeni. În acest fel, nu se distrug cariere politice peste noapte, iar încrederea oamenilor în clasa politică este sporită, ceea ce are ca rezultat existența unui civism cu rezultate pozitive pentru societate. În România însă ne-am pierdut de mult argumentele. Lupta politică se dă la ușa DNA, coalițiile se fac și se desfac în timp record, trădările sunt la ordinea zilei, iar mocirla este o stare de fapt.

Recent, am avut parte la Cluj de o situație mai puțin plăcută: câțiva colegi din partid au preferat să ducă o luptă politică personală, în interiorul organizației, prin intermediul presei, lansând ba acuzații, ba așa-zise manifeste de „relansare a liberalismului”. S-a ajuns chiar la a mă caracteriza, tot în presă, ca fiind „șmecheraș” sau „bișnițar”, lucru de care s-au simțit mai apoi mândri. Nimeni nu a văzut în asta o dovadă de proastă creștere, o dovadă de frustrare specifică omului lipsit de argumente. Nu aș vrea să intru în amănunte, pentru că aș plictisi. Ce îmi vine în minte acum sunt privirile de încurajare, cuvintele amabile schimbate în interiorul unei competiții cruciale între cei doi adversari americani, Hillary Clinton și Barak Obama. Ce știu sigur este că gesturile electorale se pot rezuma la strângeri de mână sau bătăi colegiale pe umăr. Știu că la finalul unei competiții poți rămâne prieten cu echipa adversă și, de ce nu, să faci chiar echipă.

Partidul Național Liberal, în această perioadă de guvernare, a ales, înainte de toate, politica bunului-simț. A căutat soluții la problemele cetățenilor, a dezvoltat și a realizat diverse proiecte pentru români, încercând în același timp să se țină departe de scandalurile pornite de diverși politicieni dornici de publicitate gratuită. Deși ni se reproșează că nu suntem destul de vocali, eu sunt mulțumit. Fac parte, și la nivel local, și la nivel național, dintr-o echipă de oameni pentru care a face politică implică și respectarea unor reguli ce țin de corectitudine, onestitate și un soi de modestie.