Dan Ștefan Motreanu

Declarație politică intitulată „Ne întoarcem la practicile anilor 1946–1947?”

„Am luat act de poziția aberantă a unor organizații nonguvernamentale”. Această exprimare reprezintă punctul de vedere oficial al Administrației Prezidențiale referitor la o acțiune a unor organizații ale societății civile. Dacă sintagma „poziție aberantă” ar fi aparținut administrațiilor prezidențiale din Venezuela sau Bolivia, nu ar fi mirat pe nimeni, dar să auzi o astfel de exprimare în cadrul unui punct de vedere al Președinției unui stat membru al Uniunii Europene și al NATO reprezintă o uriașă surpriză... doar pentru cei care nu cunosc realitățile românești.

Ce au făcut respectivele ONG-uri de au stârnit mania Președintelui României? Nimic deosebit. Au sesizat o instituție a statului roman – Avocatul Poporului – privind o serie de nereguli, de încălcări ale legislației și Constituției regăsite în unele acte normative și acțiuni ale actualei puteri. A sesiza Curtea Constituțională, Avocatul Poporului sau alte instituții care au drept obiect de activitate controlul legislației reprezintă un act democratic. Un act democratic prevăzut de Constituție. Pentru Președintele României însă, un act democratic a devenit – în cel mai fericit caz – „o poziție aberantă”.

Poziția Președinției din aceste zile vizavi de exercițiul democratic din România mă duce cu gândul la perioada neagră de la sfârșitul anilor ’40, când orice act democratic era criticat și, imediat, înăbușit din fașă. Am recitit într-o carte apărută după 1990 următoarele „aprecieri”: „Otrăvitori de suflete, năpârci, megafoane, naziști în frac, canalii, vagabonzi politici, asmuțitori la război, moaște, simbriași ai imperialismului, limbrici, gorile...” ale redactorului-șef adjunct al „Scânteii” din acea perioadă, Silviu Brucan. Așa erau etichetate atunci partidele istorice (PNL și PNȚ) și unele voci ale intelectualității, când solicitau oprirea abuzurilor comuniștilor din campania electorală a anului 1946.

Acum, organizații ale societății civile, un partid istoric – PNL, dar și celelalte formațiuni politice, cu excepția PD-L, și cea mai mare parte a presei au atras atenția privind incorectitudinea alegerilor și a multiplelor posibilități de fraudare a lor. Președinția a răspuns, catalogând demersul ca fiind o aberație, iar un „satelit de presă” al Președinției a reactivat limbajul lui Brucan: „Din cortegiul pestriț al falșilor dizidenți, luptători cu sinistra dictatură băsesciană, au prins voce și primesc tribună tot cei demni de dispreț într-o societate normală: frustrați, penali, moguli, impostori agresivi, oportuniști, turnători la securitate, plastografi, manipulatori de profesie, naivi isterici, sindicaliști corupți, intelectuali ratați, ONG-uri clonă, independenți de fațadă...”

Ne întoarcem oare în anii 1946–1947? Cu siguranță acest lucru nu mai este posibil, dar o tentativă de a prelua și adapta la zilele noastre practicile din epoca proletcultistă este în curs de desfășurare, iar acest lucru nu va scăpa cu siguranță instituțiilor UE care monitorizează scena politică a României, iar imaginea țării noastre va avea foarte mult de suferit.