Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2008
Informare · adoptat tacit
Cornelia Ardelean
Discurs
Declarație politică intitulată „Trebuie să păstrăm și în 2008 drepturile acordate familiilor sărace în 2004!”
Parlamentarii Partidului Conservator au obținut o victorie importantă zilele trecute în plenul Senatului. Propunerea noastră legislativă conform căreia familiile cu venituri sub salariul minim net pe economie care au unul sau mai mulți copii vor primi alocații suplimentare mărite a fost adoptată de senatori, cu toate că avea raport de respingere din partea comisiei de fond, iar reprezentanții PNL și PD-L s-au opus cu vehemență.
Potrivit inițiativei, alocația complementară ar putea ajunge până la 70 lei pentru familiile sărace care au patru sau mai mulți copii. În cazul ajutoarelor pentru familiile monoparentale, familiile ar putea primi până la 90 lei. Cu toate că reprezentantul Guvernului a susținut că propunerea Partidului Conservator încurajează nemunca, în cadrul dezbaterilor din Senat am subliniat că demersul legislativ ține cont tocmai de scăderea puterii de cumpărare a părinților săraci.
De fapt, am atras atenția asupra faptului că în acest moment legea nu poate fi aplicată și niciunul dintre părinții care lucrează, aflați în această situație, nu beneficiază de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2003, spre deosebire de anul 2004. Articolul 2 prevede că „Alocația familială complementară se acordă lunar familiei prevăzute la art. 1, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei”.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.515/18 decembrie 2003, la art. 1: „Începând cu data de 1 ianuarie 2004, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 2.800.000 lei lunar”. Din 2.800.000 lei, venitul net era de 2.324.000 lei, iar pentru o familie compusă din două persoane venitul net era de 2.324.000/2, respectiv 1.162.000 lei pentru un membru de familie. În aceste condiții, în anul 2004, o mamă care avea în îngrijire un copil putea să aibă un salariu mai mare decât cel minim pe economie pentru a beneficia de prevederile Ordonanței nr. 105/2003.
Începând cu 1 ianuarie 2008 însă salariul minim pe economie negociat de sindicate—patronate—Guvern este de 500 RON, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 8/9 ianuarie 2008, limita de venituri este de 184 RON. Din 500 RON, o mamă care are în îngrijire un copil are venit net 405 RON, iar dacă suma este împărțită la doi membri de familie, rezultă 202,5 RON pe membru de familie, deci depășește plafonul de 184 RON, prevăzut.
În consecință, în anul 2008 legea nu poate fi aplicată, și niciunul dintre părinții care lucrează, aflați în această situație, nu beneficiază de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2003, spre deosebire de anul 2004.
Cel mai important lucru pe care l-am realizat este faptul că de această lege pot beneficia într-adevăr părinții cărora le este adresată, prin creșterea limitei de venituri. Camera Deputaților este cameră decizională și sunt convinsă că vom avea sprijinul necesar pentru a promova această lege.