Ion Stan

Declarație politică: „Întoarcerea la Karl Marx și Deng Xiaoping – o soluție a crizei doctrinare a aleșilor poporului român”

Laureații premiilor Nobel pentru economie ies la rampă, unul câte unul, cu afirmații care retează pilonii de rezistență ai teoriei și practicilor economiei de piață și bulversează doctrinele politice ale dreptei.

Celebrul deja Joseph Stiglitz, laureat Nobel pentru economie și fost economist-șef al Băncii Mondiale, declara că economia de piață funcționează imprevizibil, nu are capacitatea de a se autoregla și nu poate ieși din crize fără politici intervenționiste din partea statului.

Atât fostul, cât și actualul președinte al „Federal Reserveˮ (FED) recunosc că au greșit bazându-se pe rolul regulator al cererii și ofertei.

La unison și concomitent, atât din partea economistuluișef al Băncii Naționale a României, cât și din partea Serviciului Român de Informații, au fost lansate avertismente explicite privind necesitatea reconsiderării rolului statului în controlul politicilor și reglementărilor bancare.

Dereglementarea, arată J. Stiglitz, respectiv abrogarea în 1999 a „Glass-Steagall Act”, care era în vigoare încă din 1933 (sub Roosevelt) și care despărțea cu strictețe băncile de afaceri de cele comerciale, a fost sărită de diferite instituții financiare, aceasta fiind una dintre cele cinci cauze fundamentale care au determinat actuala criză economică mondială urmată de:

– celebra reducere de către Administrația Bush a impozitelor pentru cei bogați, coroborată cu deschiderea robinetului cu bani al „Federal Reserveˮ, care a condus America pe drumul traiului pe credit;

– înlocuirea, în 1987, a lui Paul Volker din funcția de președinte al FED, cu Alan Greenspan, care la solicitarea președintelui Ronald Reagan a deschis robinetul politicii monetare, fără a respecta cea de-a doua misiune a băncii centrale – cea de regulator. Greenspan a „prezidat” două bule financiare – cea din IT și cea imobiliară;

– comedia cifrelor (diversele scandaluri financiare – Enron și altele –, unele cu complicitatea activă a organelor de control ori a celor de rating și care au îngreunat nota de plată atât a companiilor, cât și a băncilor);

– lovitura de grație, în opinia lui Stiglitz, administrația Bush și Banca Centrală au dat, în 3 octombrie 2008, lovitura de grație sistemului financiar, autorizând Planul de salvare a sistemului financiar (The Emergency Economic Stabilization Act of 2008, al lui Paulson).

În concluzie, susține Stiglitz „S-a greșit când s-a considerat că piețele financiare sunt un scop în sine. Sunt doar un mijloc, iar când funcționează corect, activitatea economică poate să crească mai repede. La noi, sistemul financiar a creat riscuri, nu le-a diminuat. A alocat greșit capitalurile și a făcut-o la costuri foarte mari. Un sistem financiar bun trebuie să fie mic”. DUPĂ PAUZĂ