Minodora Cliveti

Declarație politică: „Lipsa părinților — o formă de sărăcie a copiilor români”

La 17 octombrie se marchează Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Astăzi aș vrea să mă opresc la o formă specială de sărăcie care se manifestă la unii dintre copiii noștri: absența părinților, plecați să muncească în străinătate.

Parte a procesului migraționist, migrația economică are efecte pozitive asupra persoanei care migrează, asupra stării materiale a familiei sale, asupra economiei țării care o primește și asupra economiei țării de origine. Așadar, din punct de vedere material, migrația economică este un fenomen pozitiv.

Efectele negative apar însă la nivelul afectiv, emigrantul suferă din cauza dificultăților de adaptare la mediul nou, perceput în general ca ostil, suferă din cauza singurătății, din lipsa familiei, a copiilor, mai ales.

Sunt cazuri în care familii de imigranți se destramă în noua țară, victimele fiind copiii. Copiii sunt, în toate cazurile, victime sigure. Lăsați acasă în grija bunicilor sau a altor rude, uneori abandonați, copiii percep schimbările survenite în familie ca fiind capitale pentru viața lor. Unii protestează, alții se sinucid, unii abandonează școala sau devin infractori, cei mai mulți acceptă, aparent bine, situația de _home alone_ și își arată mulțumirea pentru noile condiții materiale pe care cei mai mulți dintre ei le cunosc datorită migrației economice.

În ultima vreme, subiectul devine din ce în ce mai prezent în dezbaterea publică: subcomisia pentru drepturile copiilor din cadrul Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților a chemat autoritățile competente pentru o audiere. Cu acest prilej au fost pronunțate unele cifre: 82.464 copii nu au lângă ei pe unul sau pe ambii părinți, plecați la muncă în străinătate, însumând circa 56.202 familii.

Cifrele sunt estimative, provizorii, nu există, practic, vreo autoritate care să știe care este dimensiunea reală a fenomenului. În realitate se pare că este vorba despre circa 350.000—400.000 copii ai căror părinți au plecat la muncă în Italia sau Spania, mai ales, lucrând în construcții sau servicii familiale.

Audierea pe care am organizat-o în județul Bacău și la care au participat circa 20 de copii aflați în această situație a dus la revelarea unor adevărate drame: copii blazați, nesiguri pe ei sau, dimpotrivă, de-a dreptul cinici: un băiat de 12 ani a vorbit despre „pilula de afecțiune” pe care o înghite o dată pe an când mama lui îl vizitează.

România nu are o strategie de monitorizare a acestui fenomen, de reducere a traumelor, mai ales afective, suferite de copii, de identificare a unor metode de a-i reține în țară pe părinți, pe mame, mai ales, prin crearea de locuri de muncă și sprijinirea familiilor cu copii.

România a dat un nume acestei categorii de copii: „copiii stranierilor”, iar Guvernul, mulțumit de faptul că acești copii nu suferă de foame, nu ia nicio măsură de reducere a gradului de sărăcie afectivă de care suferă acești copii.