Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2015
other
Anton Doboș
Discurs
Declarație politică: „Premierul Ponta s-ar fi putut trata la Spitalul Regional de Urgență Iași”. Domnule președinte, Stimați colegi,
Vedem că premierul Ponta s-a dus zilele acestea în Turcia să își rezolve anumite probleme medicale. Păcat! Eu i-aș fi recomandat să vină cu încredere la Spitalul Regional Iași, pe care l-a promis în campanie și de câte ori a mai venit pe la Iași. La acest spital modern, la care au acces toți locuitorii din Moldova, premierul Ponta putea beneficia de grija medicilor cărora li s-au mărit salariile și nu mai vor să plece din țară. Ar fi putut afla locația exactă a spitalului de la colegul său, Gheorghe Nichita, cu care a lucrat pentru binele ieșenilor. Pentru a ajunge la Iași, ar fi folosit una dintre autostrăzile care leagă Iașiul de restul țării.
Din păcate, acestea sunt doar fantezii. Dar ar fi putut fi realitate, dacă Victor Ponta și PSD și-ar fi ținut o parte din promisiunile pe care le-au făcut ieșenilor.
Ministrul sănătății ne-a asaltat cu planuri ale Spitalului Regional Iași, iar primăria a prezentat cinci variante de amplasament.
În privința autostrăzilor, este și mai și: la câte variante de hărți ni s-au arătat, e greu să le mai ținem socoteala.
Dar realitatea este cât se poate de cruntă: la sfârșitul guvernării PSD nu s-a lucrat nici măcar un metru de autostradă în Moldova, iar pentru spitalul regional nu este stabilită nici măcar locația.
În loc să procedeze ca orice cetățean român, așa cum îi place să spună, premierul Ponta a preferat să fugă de spitalele din România, de medicii români. Și nu a plecat oricum, ci a preferat să folosească avionul președintelui turc. „Mândru că sunt român”, ar fi putut zice Ponta la plecare, la fel ca în campanie.
De la actualul Guvern PSD nici nu mai avem alte speranțe pentru Iași, pentru că, de câteva săptămâni, guvernarea este paralizată.
Acesta este rezultatul atitudinii iresponsabile a premierului Ponta și a celor din jurul său. Nimeni nu se mai ocupă de Masterplanul de transport, de investiții publice sau de sistemul medical. Absorbția de fonduri europene a stagnat, mai multe programe sunt blocate din cauza neregulilor constatate de Uniunea Europeană.
În privința politicii externe, teribilismul premierului ne poate duce într-o zonă foarte periculoasă. Tot ceea ce face Guvernul acum este doar pentru salvarea lui Ponta.
PSD și Ponta trebuie să realizeze că, prin ceea ce fac, trag toată România după ei în noroi. Ei trebuie să se retragă, să își rezolve problemele pe care le au în plan personal și să lase un guvern capabil să se ocupe de treburile țării
Domnule Ponta, poate ar fi mai bine să rămâneți în Turcia. Vă mulțumesc pentru atenție. Deputat de Iași, Anton Doboș.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .