Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2014
Informare · retras
Constantin Galan
Discurs
Declarativ, absorbția fondurilor structurale este o prioritate asumată de Guvernul Ponta însă, în primele cinci luni ale acestui an, ceea ce a estimat acest Guvern privind absorbția fondurilor europene se află sub așteptările avute inițial, în special pentru domeniile mediu și transport.
Acestui lucru i se mai adaugă și faptul că 20% din suma pe cadrul bugetar actual nu a fost cheltuită din cauză că lucrurile au stagnat și Comisia Europeană a oprit finanțarea pentru România, din motivele cunoscute. Asta înseamnă că aproximativ 3,7 miliarde de euro se pierd din cauza incompetenței Guvernului condus anterior de domnul Boc și actualmente de domnul Ponta.
Slaba alocare de resurse (în primul rând, resurse umane competente), legislația, mecanismele de implementare și atitudinea factorilor de decizie față de beneficiari au demonstrat lipsa de viziune, de profesionalism și de minimă preocupare pentru aplicarea bunelor practici din alte țări ale Uniunii Europene în domeniu. Deficiențele sunt multiple și, din păcate, nimeni nu a fost preocupat de acest domeniu.
În condițiile în care rezultatele acestor proiecte aduc valoare adăugată diverselor domenii importante din România, doresc să atrag atenția ca factorii decizionali pentru acest segment să facă tot posibilul pentru a mări măcar nivelul de absorbție de la finalul acestui an.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.