Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Ileana Cristina Dumitrache
Discurs
„Decretul-lege nr. 201/2011 referitor la impozitarea bunurilor patrimoniale din afara țării, emis pe teritoriul Italiei”
La sfârșitul anului 2011 a fost emis în Italia Decretul-lege nr. 201 din 6.12.2011, publicat în „Gazetta Ufficiale” nr. 300 din 27.12.2011, care se referă la impozitarea bunurilor patrimoniale din afara țării, impozitare introdusă de așa-numita „manevră Monti”. Impozitele asupra bunurilor patrimoniale din afara țării se aplică terenurilor și clădirilor, investițiilor de capital, precum și activităților financiar-bancare desfășurate în afara țării. Pentru cetățenii italieni nu reprezintă decât o completare a normelor în vigoare, însă pentru cetățenii cu rezidență în Italia, inclusiv cetățenii români, această lege reprezintă o noutate care va genera cu siguranță numeroase dificultăți, din cazua ambiguității anumitor pasaje din procesul de implementare.
Până în acest moment, cetățeanul român care dispunea doar de certificatul eliberat de angajator (CUD), fără a avea și alte venituri, nu trebuia să depună declarația de venit (UNICO), iar în prezent, ca urmare a noilor reglementări, trebuie să completeze nu mai puțin de 4 formulare: UNICO (declarația de venit), RW (formularul în care trebuie indicate imobilele și conturile din România), RM (formularul în care se va calcula impozitul aferent bunurilor din România) și formularul F24 (care să cuprindă suma totală ce trebuie plătită prin bancă). Pe lângă aspectul birocratic sesizabil cu ușurință, foarte mulți dintre cetățenii români vor fi probabil puși în situația de a apela la ajutorul unor contabili pentru a putea evita erorile de calcul, transcriere sau întârzieri, și asta în condițiile în care în final suma de achitat către statul italian nu va depăși probabil în unele cazuri mai mult de 20 de euro.
Iată câteva dintre aspectele dificil de parcurs și înțeles din cuprinsul acestui act normativ:
– Conform recentelor modificări legislative, impozitul pe imobile (clădiri, apartamente etc.) datorat statului italian este în cuantum de 0,76% din cota deținută de proprietate. Astfel, în cazul unui unic proprietar impozitul va fi de 0,76% din valoarea totală a imobilului. Atunci când avem situația unei coproprietăți (proprietate împărțită între soț, soție, rude,
asociați), valoarea impozitului va reprezenta 0,76% din cota deținută (se calculează de exemplu 0,76% din 50% din valoarea declarată la cumpărare a imobilului în cazul unui bun în proprietate comună soț–soție).
– Conturile bancare deținute de cetățenii români cu rezidență în Italia, precum și alte activități financiare desfășurate de aceștia în afara Italiei vor fi supuse unui impozit de 0,1% pentru anul 2011 cu plata în 2012, la fel și pentru anul 2012 cu plata în 2013. Impozitul va crește la 0,15% în anul 2013, cu achitare în 2014. Acest impozit se aplică la toate operațiunile financiare efectuate, precum și la soldul conturilor din România la data de 31.12.2012.