„Deficiențele legislative în materia interceptărilor și a celorlalte metode speciale de investigare reprezintă un atentat la adresa drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor României și ne plasează în afara reglementărilor și practicilor europene”
În trei legislaturi consecutive, din 2001 până în 2012, am fost inițiatorul și susținătorul constant al inițiativelor legislative menite a garanta efectiv, în mod real, și nu doar declarativ, drepturile și libertățile fundamentale în cadrul activităților de informații și al tehnicilor speciale de investigare, bazate pe interceptarea comunicațiilor, filaje, operațiuni și ofițeri sau investigatori sub acoperire.
Atât unele practici abuzive și acte vădit ilegale constatate în activitatea unora dintre structurile speciale autohtone, nu puține demascate de jurnalismul de investigație, cât și contactele și documentările externe pe linia Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate și
al Serviciilor de Informații pentru Securitate mi-au întărit convingerea urgenței și importanței reevaluării reglementărilor privind regimul interceptării comunicațiilor, al celorlalte metode speciale de supraveghere sau cercetare, precum și în materia controlului democratic asupra sectorului securității.
În același timp, CEDO a statuat în cazul Dumitru Popescu _v._ România cu privire la lipsa de independență a autorității care atestă realitatea și fiabilitatea înregistrărilor, cu atât mai mult cu cât organele de urmărire penală sunt parte a procedurilor penale, ceea ce ar impune o autoritate independentă care să efectueze ascultările/interceptările/ înregistrările (cazul Prepeliță _v._ Moldova etc.) și să se poată pronunța asupra veridicității/legalității/loialității lor.
Pe de o parte, interesele grupurilor de putere, interesate în perpetuarea practicilor de control al opoziției prin operațiuni de poliție politică, iar, pe de altă parte, presiunile din zona serviciilor secrete vizate de acest tip de legislație au anulat toate tentativele de creare a cadrului legislativ menit atât a diminua riscurile de abuz împotriva libertăților individuale, cât și a limita ingerințele politice și de altă natură în activitatea serviciilor de informații pentru securitate națională.
Cea mai recentă și notabilă intenție legislativă în acest sens a avut-o domnul deputat Varujan Pambuccian, prin propunerea de amendament la Codul de procedură penală menită a reduce, pe cât posibil, posibilitățile – practic, neîngrădite în acest moment – de a modifica înregistrările comunicațiilor și chiar de a crea în totalitate probe false, cu valoare de autenticitate, prin tehnici digitale de editare.
Domnia Sa a spus în plenul Camerei Deputaților, în ședința din 26 iunie 2013, că, dacă ne va înregistra pe fiecare dintre noi (o oră, două), va putea să ne facă demonstrația că ne poate fi pusă în gură orice afirmație, orice intenție sau confirmare cu privire la fapte cu care nu avem nicio legătură, deoarece nici nu s-au petrecut în realitate. Majoritatea parlamentară a puterii a respins acel amendament.
Aceleași rațiuni și interese au stat și la baza respingerii tuturor inițiativelor anterioare care au vizat acest domeniu tabu, pe care îl apără, deopotrivă, cei mai înalți lideri ai puterii, dar și cei care au generat și doresc menținerea acestui tip de operațiuni în afara legii. În afara legii fiindcă nu este suficient ca legea să le menționeze ca resursă informațională excepțională, ci, dată fiind natura excepțională a mijlocului ori metodei, acestea trebuie în detaliu reglementate ca proceduri, condiții, limite și garanții, inclusiv pentru terții lezați colateral. Toate acestea lipsesc din legislația națională și încă vor mai lipsi, cel puțin în această legislatură.
Personal sunt subiectul unui proces penal care are la bază provocarea, utilizarea agenților provocatori, înscenările și producerea de probe false, inclusiv trucaje digitale în redarea interceptărilor. Am solicitat copii ale unor înregistrări ale convorbirilor telefonice și ambientale pentru a-mi putea motiva o cerere de admitere a expertizei tehnice.
Ceea ce deja constatasem din transcripturi mi-a fost întărit de expert. În urma expertizei tehnice extrajudiciare, a rezultat că înregistrările audio-ambientale și redarea convorbirilor telefonice interceptate, utilizate drept probe în acuzare, sunt editate și modificate în fișiere ce nu reprezintă clone/duplicate sau copii ale unor fișiere originale/autentice. Aceasta înseamnă că tocmai diferențele dintre duplicatele pe baza cărora s-a întocmit rechizitoriul și originale contează în
judecarea cauzei și stabilirea vinovăției sau nevinovăției mele.
Expertiza, realizată la Universitatea din Denver, SUA, de către dr. ing. Cătălin Grigoraș, expert tehnic judiciar autorizat în domeniile voce și vorbire, fotografii și înregistrări video, pune în evidență următoarele aspecte:
I. Înregistrările audio puse la dispoziție sunt realizate în formatul WAV ADPCM A-Law, 8 kHz, 8-bit, mono, deși sistemul național de interceptare a comunicațiilor a produs în alte cauze aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție fișiere în alt format, respectiv WAV PCM, 8 kHz, 16-bit, mono și chiar dublu-mono (în dosarele nr. 745.1/1/2007, 4.500/1/2007, 3.948/1/2008, 10.753/1/2008, precum și în alte dosare, care încă nu au fost soluționate).
Faptul că formatul fișierelor realizate în dosarul deputatului Ion Stan diferă de cel uzual pune unele probleme: cine și unde a realizat înregistrările, dacă s-au efectuat în interiorul unei proceduri legale de către autoritatea națională competentă, traseul urmat de suporți, unde și cu ce consecințe au fost operate editările și modificările constatate și menționate în raportul de expertiză extrajudiciară.
II. Înregistrările administrate în probatoriu conțin urme de intervenții tehnice în sensul alterării autenticității acestora, după cum urmează:
– Analiza înregistrărilor evidențiază prezența unui număr considerabil de pasaje „neinteligibile”.
– Un număr de 16 fișiere cu înregistrări telefonice nu reprezintă clone/duplicate sau copii ale unor fișiere originale/autentice și nu sunt realizate în formate similare celor din alte dosare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
– În aceste fișiere se remarcă diferențe între datele sesiunilor de înregistrare, datele când fișierele audio au fost puse la dispoziție, datele când au fost modificate ultima oară și datele când au fost inscripționate pe suportul media, ceea ce atestă intervenții tehnice de editare/modificare.
– Se constată lipsa a cel puțin 13 fragmente din sesiunile de înregistrare audiovideo (conform mențiunilor din raportul de expertiză).
– În baza art. 27, 28, 30 și 31 din Directiva 2012/13 (UE) a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, organele judiciare au obligația:
a) de a explica diferențele de formate dintre cele 16 fișiere telefonice în litigiu și fișiere similare din alte dosare ale ÎCCJ;
b) de a explica diferențele dintre datele sesiunilor de interceptare, datele când fișierele au fost modificate ultima oară și datele când au fost inscripționate pe suporturile media;
c) de a explica lipsa a cel puțin 13 fragmente din sesiunile de înregistrare audiovideo;
d) de a pune la dispoziție clone/duplicate ale fișierelor audio și video originale.
De menționat că în legislația europeană, fără îndeplinirea acestor cerințe și în absența fișierelor audio și video originale, înregistrările nu sunt admise în probatoriu.
Asupra chestiunii grave a probațiunii judiciare prin înscrisuri (procese-verbale de constatare) rezultate din transcriptul înregistrărilor audiovideo (convorbiri telefonice, ambientale, filaje, supravegheri incinte, întâlniri ș.a.) nu s-a realizat încă o dezbatere suficient de amplă în aria participării și, în același timp, specializată, pentru a putea fi stabilite coordonatele unei legi speciale care să confere maximum de garanții împotriva utilizării „probelor editate”.
Chestiunea este de stringentă actualitate, în condițiile numărului exagerat de rechizitorii întemeiate exclusiv pe
informații obținute din surse ori metode și mijloace secrete, a căror autenticitate și concordanță cu realitatea pot fi modificate, după cum sunt și aproape imposibil de demonstrat, în absența coroborărilor cu alte mijloace de probă.
Motivele pentru care punem în discuție această cale de probațiune țin, în primul rând, de fondul garanțiilor constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Dar, în același timp, este evidentă urgența stopării abuzului judiciar comis în urma comenzilor politice.
Vă rog să luați act că vidul legislativ în materia interceptărilor și tehnicilor speciale de investigații este un grav atentat la drepturile și libertățile fundamentale, iar garanțiile prevăzute în Constituție, inoperante.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.