Angel Tîlvăr

Defrișarea pădurilor este o problemă globală care, din păcate, nu ne ocolește. În fiecare oră în România sunt tăiate 3 hectare de pădure și se acționează foarte puțin pentru a reîmpăduri zona exploatată, defrișarea abuzivă expunându-ne riscului dezastrelor naturale. În Vrancea, de exemplu, de mai bine de 15 ani, ploile, care altădată veneau ca o binecuvântare pentru oamenii care muncesc pământul, au ajuns în prezent să provoace inundații dezastruoase. Specialiștii pun aceste fenomene extreme pe seama defrișărilor masive care au loc în pădurile patriei, păduri al căror rol principal este menținerea echilibrului ecologic. Potrivit acestora, tăierea necontrolată a pădurilor duce la erodarea solurilor, intensifică alunecările de teren, cu grave pierderi pentru economie, aduce seceta și inundațiile.

Statistica din 2017 arată că în România s-au tăiat ilegal aproximativ 150.000 de hectare de pădure, adică tot cam pe atât cât reprezintă suprafața împădurită a Vrancei.

Conform statisticilor recente, suprafața totală a fondului forestier național al României este de 6.559 mii ha și reprezintă 27,5% din suprafața țării, media europeană fiind de 32%.

O imagine adecvată asupra situației pădurilor cere o analiză mult mai complexă decât articolele prin care aceasta este zugrăvită în mass-media sau pe rețelele de socializare, care să includă dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, regimul de exploatare, componența pe vârstă și specii sau procesul de regenerare.

Conservarea și dezvoltarea fondului forestier reprezintă o necesitate, având în vedere rolul și funcțiile pădurii, atât ca bogăție naturală lent regenerabilă, cât și ca mijloc de menținere a echilibrului ecologic. În acest sens, activitatea privind dezvoltarea, gestionarea, conservarea și protejarea pădurilor României devine o problemă de interes național.

Perfecționarea sistemului legislativ din România conform noilor realități și cerințe din viața economică, socială și politică, precum și tendința de a alinia legislația națională

la principiile și normele de drept aplicabile în Uniunea Europeană au inclus și legislația din domeniul silvic. Ca urmare, cadrul juridic cu specific silvic se concentrează pe ocrotirea patrimoniului silvic românesc, pe asigurarea respectării regimului silvic, pe apărarea intereselor publice și private și garantarea unei gestionări durabile a fondului forestier. Însă activitatea nu trebuie să se oprească aici; cade în sarcina organelor abilitate de lege să acționeze pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de săvârșirea de infracțiuni și contravenții în domeniul silvic, să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, să stabilească și să pună în aplicare măsuri preventive și de combatere eficiente.

În contextul realităților naționale, europene și internaționale, răspunzând nevoii de redactare a unei noi strategii eficiente, în concordanță cu provocările actuale, Ministerul Apelor și Pădurilor a finalizat la începutul acestui an elaborarea Strategiei forestiere naționale 2018–2027.