Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2012
other
Elena Gabriela Udrea
Discurs
„Delta Dunării trebuie să continue să fie o prioritate pentru turismul românesc”
Ultimii doi ani s-au dovedit a fi extrem de buni pentru turismul în Delta Dunării. Numărul de înnoptări a crescut cu rate de peste 100%, dovedind, pe de o parte, potențialul uriaș al zonei, pe de altă parte, eficiența economică a investițiilor de acolo. De fapt, adevărul este că investițiile și numai investițiile au generat această creștere. În mandatul meu de ministru al dezvoltării regionale și turismului, este pentru prima dată după 1990 când s-au derulat proiecte de
construcție și reabilitare de drumuri și s-au alocat bani pentru infrastructura turistică, dar și pentru promovarea Deltei.
Toate aceste investiții au generat locuri de muncă, dar și oportunități pentru localnici. Este pentru prima dată după foarte mult timp când locuitorii Deltei pot spera la o viață mai bună și lipsită de griji.
Cred că zonele sărace, așa cum este și Valea Jiului, pot fi transformate în destinații turistice de succes național și chiar internațional. Cu siguranță, turismul este mai ieftin și _ecofriendly_ decât o industrializare. Iată de ce cred că în aceste două zone merită investit și că responsabilii politici trebuie să ia act de nevoile locuitorilor din aceste părți ale țării.
Venirea la guvernare a USL a produs, din păcate, o oprire aproape totală a proceselor de investiții în infrastructura turistică și de transport. Această stare de fapt a afectat foarte mult programele MDRT derulate în Delta Dunării. Practic, toate au fost oprite, asta în condițiile în care, anul trecut, s-au reabilitat și construit aproape 100 de kilometri de drum asfaltat, s-au realizat mai multe miniporturi și s-au pus bazele unor circuite turistice, unul dintre cele mai importante fiind Triunghiul Mănăstirilor.
Anul acesta nu a mai adus însă nimic bun pentru locuitorii Deltei, deși ar fi trebuit încheiate mai multe lucrări și definitivată implementarea strategiei Dunării. Această stare nefericită de fapt este, fără îndoială, rezultatul incapacității noii guvernări de a înțelege nevoile turismului românesc, în general, și ale Deltei Dunării, în particular. Din păcate, atât timp cât desemnarea ministrului dezvoltării regionale și turismului s-a făcut cu gândul că un om al lui Voiculescu va gestiona „cel mai mare buget” (așa cum credeau cei din USL înainte să ajungă la Palatul Victoria și să afle că MDRT înseamnă multă muncă și doar al nouălea buget la nivelul Guvernului), și nu după interesul sau capacitatea celui numit de a continua dezvoltarea turismului românesc, acest important domeniu al economiei noastre nu poate să progreseze, iar investițiile vor fi în continuare blocate.
În aceste condiții, fac un apel la liderii USL, care s-au reunit în Deltă pentru a-și împărți colegiile parlamentare, să acorde mai multă atenție acestei zone. Având în vedere că anul acesta s-au tăiat la rectificarea bugetară fonduri necesare investițiilor și pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene din Strategia Dunării, ar fi momentul ca șefii puterii să devină responsabili, după experiența avută în aceste zile în zonă.