Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Erland Cocei
Discurs
Demersul președintelui Traian Băsescu de a sesiza la Curtea Constituțională Legea referendumului este demagogic, fără legătură cu realitatea, având ca scop doar compromiterea proiectelor USL privind revizuirea Constituției și regionalizarea României. Este o încercare de a sabota două procese fundamentale pentru eficientizarea funcționării statului român, însă la fel de grav este că, prin atitudinea sa, președintele comite un abuz sesizând o lege asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat deja.
Argumentele folosite de Traian Băsescu sunt similare cu cele din sesizarea parlamentarilor din opoziție, care a fost depusă pe 4 iunie, și pe care CCR a respins-o pe 26 iunie. Ca atare, nu poți sesiza o lege ca fiind neconstituțională după ce Curtea a respins o astfel de solicitare depusă de alți inițiatori.
Eforturile legislative ale USL de modificare a Constituției și de regionalizare sunt demersuri serioase, asumate prin Programul de guvernare, validate de alegători în urma scrutinului din decembrie 2012, și nu jocuri de imagine și propagandistice, caracteristice fostei guvernări PDL. Ne-am asumat revizuirea Constituției și demersul de regionalizare din motive consistente și esențiale pentru viața politică și socială din România, motiv pentru care nu vom abandona aceste proiecte, chiar dacă președintele Băsescu transformă în circ subiecte atât de importante pentru România.
Revizuirea Constituției și regionalizarea sunt proiecte care, în mod normal într-o societate democratică, ar trebui să întrunească un larg consens din partea clasei politice, pe fondul unei dezbateri ideologice în care să primeze soluțiile cele mai bune, și nu motive de sabotaj și de compromitere, așa cum înțelege președintele să participe (și) la această dezbatere.
Din păcate, Traian Băsescu nu a învățat din lecțiile trecutului, iar modul în care înțelege să „joace” pe scena politică pe finalul mandatului este nedemn și discreditează instituția prezidențială.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.