Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
## „Demisia, domnule Jinga!”
Domnul președinte Băsescu ar trebui, conform prerogativelor de care dispune și conform unor evaluări obiective, să-i recheme de la posturi pe ambasadorii care nu vor să-și exercite atribuțiile pentru care au fost trimiși.
Mă voi referi azi la domnul Ion Jinga, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a dat dovadă în repetate rânduri că nu-și exercită atribuțiile privind apărarea imaginii României.
Ultimul exemplu în ceea ce-l privește îl reprezintă totala pasivitate față de o acțiune de protest a unui grup de persoane în favoarea autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc. Cum respectiva acțiune a fost intens mediatizată în Marea Britanie, domnul ambasador, conform atribuțiilor sale, ar fi trebuit să remită urgent un comunicat de presă în care să explice clar că așa-zisul Ținut Secuiesc nu reprezintă o unitate administrativ-teritorială, nu reprezintă nici măcar o entitate juridică, nu reprezintă nici măcar o fundație. Totodată, domnul Ion Jinga ar fi trebuit să explice în media din Anglia că, în România, minoritățile naționale se bucură de numeroase drepturi consfințite prin Constituție. Din păcate, domnul Ion Jinga nu a avut nicio reacție, lăsând astfel ca imaginea României să fie grav alterată.
Nu este pentru prima dată când ambasadorul în post la Londra are un comportament neconform atribuțiilor sale. Vă reamintesc că pe data de 23 noiembrie 2009, domnul Jinga a avut o reacție deplasată față de subiectul unui documentar referitor la România, prezentat pe postul BBC 2 în cadrul emisiunii „Top Gear”. Atunci, în urma unor comentarii ale realizatorilor emisiunii care nu corespundeau realității, domnul ambasador Jinga a cerut producătorilor, nici mai mult, nici mai puțin, decât o reeditare a respectivei emisiuni, adică a solicitat în mod expres efectuarea unui act de cenzură. Cererea ambasadorului a făcut vâlvă la vremea respectivă în presa din Marea Britanie, producând prejudicii pentru imaginea României. Și în cazul respectiv domnul Jinga avea posibilitatea să prezinte în media – eventual chiar la postul BBC 2 – în ce consta deformarea realității în cazul documentarului „Top Gear” despre România.
Nu în ultimul rând, modul defectuos în care-și exercită atribuțiile domnul Ion Jinga a reieșit chiar dintr-un interviu pe care l-a acordat pe 24 martie 2009 agenției HotNews, în care a recunoscut că nu a avut nicio reacție față de poziția antiromânească a publicațiilor britanice: The Sun, The Daily Mail, The Daily Mirror, Daily Express și Daily Star.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.