Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## „Democrația, în pericol”
Aniversăm zilele acestea 22 de ani de la sacrificiul unor tineri care și-au dat viața în decembrie 1989 pentru democrație și libertate. Pentru actuala guvernare, acest sacrificiu nu are nicio valoare. Pentru actuala guvernare, democrația este un concept abstract, fără legătură cu voința poporului, despre care putem vorbi frumos la diverse sărbători și tăieri de panglici. În clasamentele care măsoară democrația în funcție de criteriile obiective ce îi conferă substanță, România se regăsește undeva pe lângă Columbia și Papua Noua Guinee. Este momentul să ne întrebăm încotro mergem, când democrația și statul de drept sunt terfelite cu un entuziasm demn de o cauză mai bună.
Angajându-și răspunderea în fața Parlamentului pe un proiect de lege antidemocratic, Guvernul Boc demonstrează, încă o dată, că nu este interesat de binele țării, ci doar de calcule politice. Executivul nu poate da legi electorale fără consultare publică și în disprețul bunelor practici internaționale. Propunerea de modificare a legislației electorale din România are loc cu cinci luni și jumătate înaintea alegerilor locale și cu 11 luni înaintea alegerilor parlamentare, fapt care contravine atât legislației românești în vigoare, cât și recomandărilor Comisiei de la Veneția,
potrivit cărora legislația electorală nu poate fi modificată decât cu minimum 12 luni înainte de alegeri.
Guvernul Boc încalcă toate principiile de drept, toate mecanismele democratice și recomandările europene, pe de o parte prin promovarea ideii de comasare a alegerilor și, pe de altă parte, prin recurgerea la o procedura extraordinară de legiferare, ignorându-se Parlamentul, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Numai un guvern iresponsabil poate face rabat de la democrație, punând mai presus jocurile politicianiste, cu consecințe deosebit de grave în ceea ce privește legitimitatea viitoarelor autorități ale statului român.
Încercarea de a prelungi durata mandatelor actualilor aleși locali cu aproximativ 6 luni este total ilegală și contrazice principiile de drept general recunoscute și în baza cărora funcționează actualul sistem juridic românesc. Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani și poate fi prelungit în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Guvernarea actuală este un dezastru, știe toată lumea, dar nu putem amâna alegerile locale pentru că gașca aflată la guvernare vrea să rămână la putere cu orice preț. Cei care, în mod ilegal, vor exercita atribuțiile de aleși locali fără a fi confirmați prin alegeri organizate potrivit prevederilor legale vor suporta consecințele legale. Orice act juridic emis sau adoptat de către aceste persoane este ilegal și, pe cale de consecință, lovit de nulitate absolută. Rezultatul va fi blocarea administrației publice locale din România!