Ion Dumitru

„Democrația în pericol”

Democrația se naște cu adevărat atunci când relațiile dintre individ și stat se armonizează de așa natură încât ambele părți sunt mulțumite și se pot dezvolta nestingherite. Nici libertatea individului și nici cea a instituțiilor statului nu trebuie îngrădite. În primul caz, se naște haos și economia subterană, respectiv mafiotism, care poate sufoca structurile statale, iar în al doilea caz, se naște dictatura, indiferent de forma pe care o îmbracă.

Oricât de toleranți am fi cu noi înșine și cu situația din România, se poate spune că democrația nu s-a instalat încă în acest spațiu. Există semne de democratizare, există semne de respectare a drepturilor și libertăților individului, dar, prin nefuncționalitatea instituțiilor statului, nu există deloc garanția că acestea se exercită în sensul lor real. Semnele de slăbiciune sau, pe alocuri, de îmbolnăvire gravă a democrației le întâlnești la tot pasul, în modul cum se comportă unele instituții de bază ale statului, președinție, guvern, poliție etc., în absolut toate se găsesc manifestări brutale ale lipsei democrației, ale unei atitudini sfidătoare față de drepturile omului. În cele mai multe cazuri însă, manifestarea lipsei de democrație se recunoaște ușor prin lipsa de funcționalitate a instituțiilor statului, adică exact a autorității acestuia.

Două sunt cauzele acestei stări de lucruri:

1. Pe de o parte, nefuncționarea instituțiilor de bază ale țării au creat condițiile necesare apariției liberalismului și a ideii că dreptatea și-o poate face fiecare după propria-i dorință. A fost încurajată nemunca, hoția, criminalitatea sub toate formele, nesiguranța cetățeanului și a proprietății private.

2. Acolo și mai ales atunci când statul nu a mai putut stăpâni forțele răului, distructive, devoratoare de democrație, pentru a-și manifesta totuși prezența în spațiul românesc, el, statul, și-a încordat mușchii împotriva cetățeanului onest, susținător al acestuia.

Avem, în acest moment, o dictatură guvernamentală și prezidențială, care sufocă Parlamentul țării, iar pe de altă parte, o disoluție a instituțiilor statului provocată tot de cele două instituții nominalizate. Există deci o sabotare a statului de către guvernanți, adică exact aceia care ar trebui să-l apere și să-l întărească.

Cauza cauzelor provine din faptul că s-au ratat reformele democrației și, în primul rând, reforma economică, baza celorlalte reforme și, firește, baza instaurării democrației reale.

În finalul declarației politice îmi pun următoarea întrebare, astăzi: Capitalismul poate fi oare conceput fără democrație?