Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Dumitru
Discurs
„Democrația nu se apără cu aparatul de ordine, ci prin reforme reale!”
Puterea de azi tratează cu neglijență, ba chiar cu aroganță și dispreț marile probleme ale țării. Se observă fără prea multă analiză că Guvernul acceptă deliberat conflictul și escaladarea lui, pentru a demonstra lipsa de profesionalism pe toate planurile. Sunt semne că nu se înțelege nici acum că oamenii țării, chemați de 20 de ani numai „să strângă cureaua”, fac din ce în ce mai greu față nevoilor vieții de zi cu zi.
Nu se înțelege nici acum că reforma, mă refer la o reformă reală, și nu la una cosmetică și de propagandă, nu a început în economie și nici în instituțiile statului.
E greu de ocolit adevărul că diletantismul puterii a condus la situația actuală, deși domnul Boc nu pare dispus să ia în considerare acest lucru.
Analizele mele, ca de altfel ale oricărui observator al vieții politice și social-economice, mă îndreptățesc să declar că profunda criză social-economică a țării nu poate fi rezolvată de actualul Guvern. Actualele instituții conduse de Guvernul Boc nu dovedesc să sunt capabile să ofere situații viabile, coerente, pentru marile probleme dificile ale României. Evident că este extrem de îngrijorătoare această situație ce poate avea consecințe irevocabile asupra viitorului țării. Este, în aceste condiții, imperios necesară crearea altei alternative la putere, deci schimbarea Guvernului Boc.
Se pare că societatea românească și mai ales actuala coaliție au contactat o maladie căreia i s-a pus numele de „scenarită”, iar între timp boala a devenit cronică, ocolindu-se, din diverse motive, adevăratul diagnostic și, desigur, tratamentul adecvat.
A lăsa fără loc de muncă și salarii sute de mii de oameni e mai mult decât o măsură negândită, e o crimă, câtă vreme nu li se oferă o alternativă viabilă. Cum aș putea fi de acord și mulțumit de prestația puterii, de declarațiile arogante, de modul provocator în care unii miniștri au înțeles să arate poporului „mușchii ministeriabili”, în locul unei gândiri lucide și al disponibilităților constructive.
Cum își poate permite Guvernul Boc, în condițiile în care dreptul omului la muncă este consfințit de Constituție, să lase pe drumuri sute de mii de oameni?
Soluția nu va putea fi aceea de a așeza organele statului în fața nemulțumirii populației.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.