Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
other · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Democrația parlamentară din România a murit!”
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea sapă temeinic la temelia democrației românești. Actualii guvernanți au reușit să compromită însăși ideea de democrație în România, instaurând un regim dictatorial disprețuitor și cinic.
Șeful statului desfășoară o campanie furibundă împotriva Parlamentului, care este „organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare a țării”, potrivit Constituției României.
Guvernul, făcut preș la picioarele președintelui Traian Băsescu, conduce numai prin ordonanțe de urgență, ocolind instituția fundamentală a democrației. Legi foarte importante pentru cetățenii României sunt adoptate prin procedeul asumării răspunderii, intrând cu bocancii în câmpul de acțiune al forului legiuitor și încălcând prevederile constituționale fără nicio reticență.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an în Parlamentul României demonstrează că PDL este un partid care nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă ce înseamnă democrație și care sunt principiile și valorile democratice.
Președintele Camerei Deputaților, deputat PDL, încalcă sistematic normele democratice de funcționare a Parlamentului și își bate joc de o țară întreagă. Exemplele sunt multe, dar voi aminti doar câteva dintre acestea.
La 1 iunie 2010, președintele Camerei Deputaților a refuzat să valideze votul pentru un judecător la Curtea Constituțională, susținând că nu s-a înregistrat majoritatea calificată, deși art. 76 alin. (2) din Constituție prevede că legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră.
Pe 7 septembrie 2010, a modificat ordinea de zi fără a exista o decizie a Biroului permanent în acest sens și fără aprobarea Comitetului liderilor de grup, introducând în plen dezbaterea unei hotărâri prin care se dă dreptul (contrar prevederilor regulamentului) unui deputat neafiliat să facă parte din Comisia pentru regulament.
„Cireașa de pe tort” a fost pusă pe 15 septembrie 2010, când am asistat la cea mai mare fraudă din istoria modernă a României! După părăsirea plenului de către grupurile parlamentare ale PSD și PNL, președintele Camerei Deputaților a văzut dublu și a numărat 175 de voturi „pentru”, deși în sală nu erau nici o sută de parlamentari. Prin fraudă și minciună a fost adoptată Legea pensiilor, care a afectat 6 milioane de cetățeni ai României! Doamna Roberta Anastase a fost felicitată călduros de către conducerea PDL, de către prim-ministrul Guvernului, pentru acest furt pe față, pentru modul în care și-a bătut joc de Parlament și de pensionarii României!
În acest moment, actuala putere vrea să-și desăvârșească opera de lichidare a democrației parlamentare. Ne-am trezit cu o inițiativă de modificare și completare a Regulamentului Camerei Deputaților, menită să bulverseze deplin activitatea forului legislativ.
Inițiativa aparține unei comisii parlamentare (Comisia pentru regulament), și nu unui parlamentar sau grup de parlamentari, Guvernului ori cetățenilor, așa cum prevede Constituția. Acceptarea introducerii pe ordinea de zi a Biroului permanent și discutarea unei inițiative care nu respectă normele legislative în vigoare sunt un abuz al actualei puteri. Dar probleme serioase apar în conținutul acestui proiect, care este de fapt o reluare a celui ce a fost respins de plenul Camerei Deputaților în luna decembrie a anului trecut.