Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Stan
Discurs
Departe de mine înfumurarea că Guvernul ar avea nevoie să-l apăr de atacurile opoziției politice. Mă refer la manifestările de disperare care fac rămășițele PDL-iste, aflate deja pe cale de dispariție, să încerce a-și justifica existența prin ridicarea minciunii la rang de răcnet al conștiinței personale.
De fapt, demersul meu este determinat de intenția de a încerca și eu, ca și alții până acum, a limpezi măcar o parte din cele ce le tulbură liniștea. Fac acest lucru cu toată jena indusă de tentativele lor de a nega realitatea, de a mima fără scrupule grija față de popor și le mai spun și eu, încă o dată, ceea ce văd și singuri, deși din ordin politic se fac a nu băga de seamă.
Așa că, semnatari ai moțiunii simple, luați aminte:
– România este printre puținele țări europene care au înregistrat creștere economică în anul 2012;
– cursul euro-leu a atins valori minime în ultimul an și jumătate;
– pentru prima dată în istoria postdecembristă, România are sold pozitiv al comerțului exterior, înregistrându-se o creștere de 8% a exporturilor și de doar 1% a importurilor;
– numărul de salariați stabili în economie a crescut cu 70.000 față de anul trecut, șomajul înregistrând o accentuată scădere (6,7% în februarie 2013);
– am luat cu adevărat măsuri de dreptate socială, reîntregind salariile bugetarilor, returnând pensionarilor CAS-ul încasat ilegal și corectând astfel isprăvile guvernărilor PDL;
– am crescut salariul minim pe economie în prima etapă (de la 1 februarie 2013) la 750 lei, urmând ca la a doua etapă să-l aducem la 800 lei;
– am dublat rata de absorbție a fondurilor europene și am deblocat POSDRU, POS Mediu și POR;
– am plătit subvențiile din agricultură blocate de PDL, plătind 2,7 miliarde lei pentru 1.072.289 de beneficiari ai schemelor de plăți unice pe suprafață;
– am stopat jaful din ministere – 21 de dosare penale fiind deschise de DNA în luna martie anul curent;
– am stopat jaful din bani publici, dezvăluind practicile guvernărilor PDL care se regăsesc și în dosare instrumentate de instituții specializate în combaterea infracțiunilor.
Oprindu-mă aici cu demontarea acuzelor, vreau să întreb cum pot aprecia scriitorii de moțiuni guvernarea USL ca fiind bazată pe minciună și de care criterii de apreciere a competenței guvernamentale se arată indignați. Cu siguranță, de ceea ce Guvernul Ponta face altfel decât guvernele Boc, cum ar fi, de exemplu, relația cu companiile de stat.
Adică, în timp ce guvernarea PDL a practicat în companiile de stat atribuirea de contracte fără control financiar preventiv, angajarea de cheltuieli masive peste limitele bugetare aprobate, direcționarea contractelor către firme agreate prin eludarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, suplimentarea discreționară a valorii contractelor, Guvernul Ponta se încăpățânează a face dimpotrivă.