Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 aprilie 2015
other
Ovidiu Cristian Iane
Discurs
„Dependența de jocurile de noroc”
În societatea zilelor noastre, dependențelor de alcool și de tutun li se acordă atenția necesară și tratament corespunzător pentru a vindeca bolnavul care suferă de aceste tulburări ale sănătății. Cu toate acestea, ludomania, care este explicată prin dependența față de jocurile de noroc, este tratată cu superficialitate, de cele mai multe ori ea nefiind considerată o amenințare la viața individului precum sunt cele două dependențe menționate mai sus.
În urma unor cercetări efectuate la Facultatea de Medicină din Harvard, SUA, s-a constatat faptul că în momentul în care subiectul înregistrează câștiguri la jocurile de noroc, activitatea sa cerebrală este identică cu cea a dependenților de cocaină în momentul administrării dozei. Concluziile acestei cercetări ne ajută să înțelegem că dependența patologică de alcool, droguri, dar și de jocuri de noroc cauzează o serie de modificări biochimice, printre care scăderea nivelului mediatorilor chimici de la nivel cerebral, precum adrenalina și serotonina, ceea ce înseamnă că, la fel ca în cazul unui dependent de droguri, un ludopat căruia îi este restricționat accesul la ceea ce face obiectul dependenței sale va prezenta simptome precum violență, impulsivitate, comportament agresiv față de membrii familiei, pierderea autocontrolului, demență, furt și, în cele din urmă, tentativă de sinucidere.
Câți dintre noi nu am auzit de astfel de cazuri în care cetățenii, proveniți din toate categoriile sociale, au recurs la diverse metode, printre care unele extreme, pentru a procura sumele de bani necesare satisfacerii acestei dependențe. Tineri care și-au pierdut într-o zi toate economiile ultimilor ani, familiști devotați care, odată căzuți în această patimă, au întreprins numeroase acțiuni care au cauzat separarea de cei dragi, oameni care și-au risipit întregul salariu, au luat bani cu împrumut de la cei apropiați, cei ajunși la disperare au luat bani cu camătă sau s-au sinucis din cauza poverii datoriilor sunt doar câteva exemple tragice, care nouă ne sunt deja cunoscute.
Supervizorul Asociației pentru Prevenirea și Tratarea Adicției, Cristian Noaghi, declara, în decursul acestui an, că, în România, se cunosc în jur de 150 de mii de persoane dependente de jocurile de noroc, atrăgând atenția și asupra faptului că în București astfel de locații sunt la tot pasul.
Ținând cont de aspectele prezentate mai sus, colegi din cadrul Partidului Social Democrat au avut inițiativa de a solicita diminuarea numărului spațiilor deținătoare de slot-machines, semnalând pericolul pe care acestea îl prezintă, demers care însă a primit aviz negativ.
Problema care a fost ridicată cu privire la această inițiativă a fost aceea că în urma unei astfel de decizii statul va pierde sute de milioane de euro, însă puțini au fost cei care s-au interesat de numărul de vieți pierdute, dacă industria jocurilor de noroc nu va fi atent supravegheată.