Gheorghe Chiper

„Descentralizare administrativă, fără transferul de resurse financiare?!”

În seria declarațiilor anterioare despre descentralizarea administrativă reglementată prin lege, dar nedemarată nici acum, după un an și jumătate de la promulgare, am subliniat faptul că într-o asemenea mare restructurare a sistemului administrativ transferul de resurse de la centru spre autoritățile teritoriale este o condiție esențială. Și asta nu oricum, ci pe baza unor determinări riguroase ale necesarului de asigurat, precum și, eventual, pe seama unor noi venituri care să provină îndeosebi din sectorul economic, firește, nu din impozite și taxe de la populație.

Pentru a simula o oarecare intenție de a realiza un mai mare grad de predictibilitate a resurselor care se constituie la bugetele locale, Guvernul a inițiat și a obținut aprobarea unei noi legi a finanțelor publice locale încă din 2006.

Conform acestui act normativ, nivelul veniturilor și implicit al cheltuielilor poate fi cunoscut din etapa de fundamentare a proiectelor de bugete locale și județene pe anul următor, printr-o simplă calculație a acestora, pornind de la populația unităților administrativ-teritoriale, suprafața acestora și mărimea veniturilor proprii, la acestea urmând să se adauge, tot printr-un algoritm de calcul, sume de echilibrare, astfel încât comunele mici, fără unități economice, fără mulți salariați și fără activitate eficientă în sectoarele agricole sau silvice să-și poată întregi resursele necesare administrației și domeniului public local.

Este însă important de menționat că aceste resurse nu depășesc în medie 50% din necesarul total al cheltuielilor bugetelor locale, ele neputând să finanțeze în cele mai multe localități necesitățile de dezvoltare și modernizare a obiectivelor din patrimoniul public aflat în proprietatea lor: școli, dispensare, centre sociale și administrative, lucrări de infrastructură etc. Pentru acestea există prevăzute fonduri în bugetul de stat. Ele se repartizează – prin bugetul inițial, dar mai ales prin rectificările succesive – direct către comune și orașe, ceea ce crește exponențial rolul și importanța Guvernului, a ministerelor și a altor departamente centrale în conducerea și administrarea treburilor de interes local. Crește, totodată, în mod determinant, relația celor din teritoriu cu factorul politic de la nivel central, favorizând abuzul și voluntarismul în distribuția resurselor financiare între sistemele administrației publice.

Situația creată astfel are desigur o semnificație politică, dar contravine flagrant regulilor și principiilor economice de piață, consecințele acestui fapt fiind deosebit de nocive în timp, pentru că numai după mulți ani se va vedea că, de exemplu, din cauza alocării de resurse suplimentare în teritoriu nu s-au realizat autostrăzile prevăzute, ceea ce îngreunează și mai serios situația economică și socială.