Antal István

Deși în aceste zile suntem cu toții absorbiți de problemele noastre interne economice și politice, declarația mea politică se concentrează pe o chestiune de drept umanitar în care sunt implicate state din Asia, și anume repatrierea refugiaților nord-coreeni.

O membră a Parlamentului sud-coreean, doamna Park Sun-Young, se află din 20 februarie în greva foamei protestând împotriva pasivității Guvernului propriei sale țări în ceea ce privește atitudinea Chinei față de refugiații nordcoreeni. Un principiu al dreptului internațional afirmă că refugiații care în țările de origine se pot confrunta cu tratamente inumane, tortură și pedepse deosebit de grave se bucură de un statut special, țările-gazdă nefiind ținute să respecte tratatele bilaterale de repatriere.

Dar China, cu tot statutul său de țară membră a ONU și a Consiliului de Securitate, afirmă că acești refugiați ar fi avut motive economice să își părăsească țara, și nu motive politice, așadar va proceda la repatrierea lor, toate acestea în ciuda avertismentelor presei internaționale, citând declarațiile fără echivoc ale noii administrații nord-coreene, despre foarte probabile și în mod sigur foarte grave repercusiuni care îi așteaptă atât pe refugiați, cât și pe membrii familiilor lor. Anual, câteva mii de nord-coreeni încearcă să scape de regimul opresiv din țara lor, iar Guvernul din Pyongyang a identificat ca soluție la această problemă înăsprirea pazei frontierelor.

O vastă campanie derulată pe internet sub patronajul a numeroase organizații nonguvernamentale, căreia i s-a alăturat și Forumul Parlamentar pentru Democrație, printre ai cărui membri mă număr și eu, a adunat sute de mii de adeziuni, cerând Chinei să respecte drepturile fundamentale ale omului și să refuze repatrierea cetățenilor nord-coreeni care au ales să își părăsească țara.

Revin la cele afirmate în deschiderea declarației, la faptul că preocupările noastre sunt mai degrabă imediate, urgente și de ordin material, astfel că omitem să observăm ce se întâmplă în lume. Din cauza problemelor noastre uităm din ce coșmar ne-am trezit în ʼ89 când ne-am eliberat de un regim care ne refuza orice: de la hrană la călătorii și la libertatea de exprimare și de conștiință, care ne urmărea orice mișcare și ne pedepsea familiile și cercul de prieteni pentru încercarea de a „scăpa dincolo” de granițe în căutarea unei vieți normale.

În ciuda problemelor noastre cotidiene, cred că ar fi bine să ne reamintim că drepturile omului nu sunt vorbe goale, ci principii pe baza cărora ar trebui să funcționeze guvernele noastre și organismele internaționale, și că fiecăruia dintre noi îi revine datoria de a atrage atenția guvernelor asupra respectării acestor principii. Și dacă deputata sud-coreeană poate să atragă atenția Guvernului țării sale asupra liniei neconforme cu drepturile omului în relația cu China, așa și noi ar trebui să luăm atitudine și să solicităm Guvernului nostru o poziție fermă în cadrul ONU asupra chestiunii refugiaților nord-coreeni.