Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 martie 2010
Declarații politice · respins
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
## „Despăgubirea deponenților la CEC”
Legea nr. 146/2007 reglementează despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC–SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia.
Din păcate, aceste prevederi au omis persoanele care, având posibilități materiale mai limitate, au depus sume mai mici la CEC, sume pe care le-au transferat la Banca Română pentru Dezvoltare, în vederea achiziționării unui autoturism din producția internă. Acest transfer nu a afectat ordinea înscrierii la întreprinderea de distribuție.
Mutarea banilor de la CEC la BRD s-a făcut având în vedere faptul că, la data respectivă, BRD era singura unitate
din țară care acorda credit pentru achiziționarea unui autoturism.
Este necesară eliminarea discriminării pentru persoanele care și-au transferat sumele de bani la BRD, considerând că este de datoria statului român să acorde drepturile tuturor persoanelor prejudiciate în acest caz, cu atât mai mult cu cât aceste persoane figurează și în Statutul Asociației Păgubiților de Autoturisme din România.
Această reparație s-ar putea face prin modificarea Legii nr. 146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC–SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia.
În acest sens, am adresat mai multe întrebări și interpelări Ministerului Finanțelor Publice pentru reglementarea situației, dar de fiecare dată răspunsul a fost evaziv și insuficient argumentat, fără nicio speranță pentru deponenții de bunăcredință, care de ani și ani își așteaptă drepturile ce li se cuvin.
*
## „Medicamente gratuite pentru pensionari”
Reducerea sărăciei și a marginalizării sociale și îmbunătățirea standardului de viață pentru persoanele vârstnice reprezintă obiective strategice în demersul Guvernului privind îmbunătățirea actualului sistem de protecție socială din România.
Creșterea constantă a prețurilor la alimente, creșterea costurilor la utilități (energie electrică, gaze, energie termică etc.) sunt probleme la care pensionarii cu greu mai fac față, un procent important al acestora trăind la limita sărăciei. Drama lor este cu atât mai mare cu cât la această vârstă o bună parte din banii de pensie se duce pe medicamente. Este evident că pentru traiul de zi cu zi nu le mai rămân suficienți bani.
Așa cum se precizează și în articolul din Constituție, menționat mai sus, statul român are obligația să intervină cu măsuri de protecție socială. Este nevoie să se modifice art. 48 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în sensul implementării unui program prin care să se asigure gratuitatea medicamentelor pentru pensionari. Această măsură este necesară pentru îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea speranței de viață, având în vedere creșterea vertiginoasă, în ultimul deceniu, a mortalității, precum și asigurarea continuității și a calității serviciilor medicale acordate pensionarilor. Pentru implementarea unui astfel de program se pot utiliza sume de la trezoreria statului, din sumele acumulate din procesul de privatizare.