Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Cristian Mihai Adomniței
Discurs
## „Despre agricultură”
Mi s-a adus încă o dată la cunoștință situația agricultorilor români, despre nivelul mic al subvențiilor care se dau pentru agricultură, indiferent de subdomeniu, care abia dacă ajung pentru cele necesare. Mai grav e că nici nu sunt plătite de către stat la timp. În plus, având în vedere situația economică actuală, fermierii nu mai pot lua nici credite de la bănci pentru a putea realiza lucrările de primăvară.
Printre altele, o mare problemă semnalată este și cea a existenței pe piață a unor producători care practică prețuri sub costurile de producție, ceea ce înseamnă concurență neloială, și asta în mare parte pentru că nu au unde să vândă produsele și pentru a putea supraviețui. Este normal? Noi credem că nu, pentru că a vinde produse la subpreț doar pentru a câștiga ceva este o problemă gravă, care arată nivelul agriculturii în România.
De asemenea, producătorii interni se plâng și de faptul că nu pot concura cu ofertele producătorilor externi care intră pe piața românească, pentru faptul că aceștia practică prețuri avantajoase plecând de la subvențiile pe care le primesc de la statele din care provin. Împreună cu colegii liberali am tras deja un semnal de alarmă, prin moțiunea simplă cu titlul „Agricultura și dezvoltarea rurală, spre dezastru”, depusă pe data de 27 aprilie 2009, dar care a rămas fără ecou în Parlament, ea fiind respinsă în plen, așa cum, poate, era de așteptat.
În Programul de guvernare, Prioritățile Guvernului PD-L–PSD 2009–2013, în Capitolul 15, „Agricultură și dezvoltare rurală. Proprietate și cadastruˮ, la primele cinci puncte se promite:
„1. asigurarea securității alimentare a țării, prin creșterea producției agricole;
2. creșterea exportului de produse agroalimentare și
echilibrarea balanței comerciale agricole;
3. susținerea financiară și fiscală a agriculturii, prin
programe multianuale;
4. eficientizarea structurilor de piață agricole și
agroalimentare;
5. accelerarea procesului de dezvoltare rurală.”
Ce s-a făcut din toate acestea în cinci luni de guvernare? Nimic! Cel mai dezavantajat de toate acestea este agricultorul român. Numai el știe cât se zbate ca să pună ceva pe masă încă o zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.