Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Nicolae Jolța
Discurs
„Despre alocațiile de stat pentru copii, despre Constituție și despre guvernare”
„Dacă necesitatea nu există, nu există nici nevoia unui sprijin. Nu înseamnă că se creează o discriminare”, ne-a spus ministrul muncii Mihai Șeitan, referindu-se la alocațiile de stat pentru copii.
Bun, e bine, ne-am spus toți, este o afirmație logică și benefică, mai ales pentru o societate aflată în criză, într-un context negru, configurat de un Guvern pentru care noțiunea de reformă înseamnă suprataxare, creșterea poverii fiscale, diminuarea sau recalcularea pensiilor și alte multe exemple nefericite de politici, așa-zise anticriză, pe care aproape ne-am plictisit să le repetăm.
„S-a cam grăbit cu declarația”, a declarat Markó Béla, referindu-se la afirmația ministrului muncii.
Ei bine, da. Obișnuiți cu gândirea superficială a unora dintre guvernanți – „el primește alocație, este sărac, el nu, este bogat” –, spunem și noi același lucru ca și colegul de coaliție al domnului ministru: S-au grăbit, ca de obicei, cu declarațiile, iar n-au calculat efectele măsurilor propuse, iar nu au evaluat posibilitatea de a reglementa o asemenea idee.
Sau, poate, domnul ministru Șeitan a evaluat această posibilitate în concordanță cu obișnuita conduită a partidului care i-a oferit acest mandat, considerând că prevederile Constituției sunt opționale și atunci putem priva copiii bogaților de dreptul constituțional prevăzut la alin. (2) al art. 49 din Constituția României și anume: „Statul acordă alocații pentru copii...”
Sau poate că așa se întâmplă când colegii de la guvernare încearcă să preia doar jumătăți de idei de la opoziție pentru că, în fapt, propunerea ministrului Șeitan reiterează o propunere liberală mai veche, dar cu un conținut diferit, redusă acum, însă, la o tăiere simplistă a unor cheltuieli bugetare cu hrana unora dintre copiii României. Este simplu, hai să mai economisim câte ceva, să nu le acordăm un drept de care nu au nevoie.
Ideea de a regândi Legea alocațiilor de stat este binevenită, astfel cum am spus și la început, însă fără a efectua trieri ieftine.
Este de gândit o propunere ce are în vedere o recalculare a alocațiilor în funcție de veniturile părinților, o acordare graduală, și nu încălcarea unui drept constituțional, pentru că în România avem o Constituție pe care chiar și Guvernul Boc trebuie să o respecte, măcar din când în când.
Solicit Guvernului Boc să nu mai facă experimente legislative. A făcut deja destule și Curtea Constituțională le-a sancționat în repetate rânduri. Este interesul nostru, al tuturor, să avem guvernanți coerenți în declarații, cu viziune, dar nu în afara Constituției și nu separat de interesul comun al românilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.