George Ionescu

„Despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului”

La 4 noiembrie 1950 se semna la Roma Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertăților fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția europeană a drepturilor omului. România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului la data de 20 iunie 1994.

Intrată în vigoare pe 3 septembrie 1953, Convenția este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei și este preocupată în special de importanța politică și civilă a drepturilor omului pentru statele membre. Obiectivul Convenției a fost de a proteja majoritatea drepturilor enunțate în Declarația universală a drepturilor omului din 1948, adoptată de Organizația Națiunilor Unite.

Convenția europeană a drepturilor omului a înființat Comisia Europeană a Drepturilor Omului și Tribunalul European al Drepturilor Omului, amândouă având sediul în Strasbourg.

Tribunalul European al Drepturilor Omului a fost înființat cu scopul de a verifica dacă autoritățile și tribunalele naționale europene respectă drepturile omului, tribunalul fiind compus dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorii acționează la Curte cu titlu individual, și nu reprezintă niciun stat. Pentru tratarea plângerilor, Curtea este asistată de o grefă compusă în special din juriști care provin din toate statele membre. Aceștia sunt complet independenți de țara lor de origine, nu reprezintă nici reclamanții și nici statele. Competența Curții acoperă toate problemele privind interpretarea și aplicarea Convenției și a Protocoalelor sale, asigurând respectarea de către statele membre ale Consiliului Europei a angajamentelor lor decurgând din documentele internaționale menționate, Curtea aplicând prevederile Convenției europene a drepturilor omului. Verificarea respectării de către state a drepturilor și garanțiilor prevăzute de Convenție reprezintă misiunea Curții. În acest sens, aceasta trebuie sesizată printr-o plângere depusă de persoane sau, uneori, de state. În cazul în care Curtea constată o încălcare a unuia sau a mai multor drepturi de către un stat membru, aceasta emite o hotărâre. Hotărârea este obligatorie, țara în cauză fiind obligată să o execute.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este direct accesibilă persoanelor, iar jurisdicția sa este obligatorie pentru toate statele contractante. Ea funcționează permanent, ocupându-se de toate etapele preliminare și elaborează decizii.

Conform regulamentului său, Curtea este împărțită în patru secțiuni, a căror componență, stabilită pentru trei ani, trebuie să fie echilibrată atât din punct de vedere geografic, cât și al reprezentării sexelor, ținându-se cont, în același timp, de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante.