Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
„Despre criza economică la români și risipa banului public”
Sfârșitul lunii martie a adus pentru unii români un motiv de bucurie, atunci când premierul Boc anunța ieșirea din recesiune și începutul unei noi perioade de creștere economică. Din păcate, nu era primul astfel de discurs ținut de premierul Boc și, așa cum s-a dovedit la scurt timp, nici acesta nu a fost mai realist decât precedentele, pentru că în mai puțin de o lună, pe Emil Boc l-a lovit amnezia. Cu câteva zile înaintea Sfintelor Sărbători de Paști același premier anunța „sporiri neprevăzute” de taxe și impozite, desigur, și de prețuri, uitând că se adresează unei populații deja suferinde din cauza reducerii drastice a veniturilor în ultimii doi ani. Oare pe ce s-a bazat premierul Emil Boc atunci când anunța, la sfârșitul lunii martie, ieșirea din criză? Care au fost argumentele care au justificat mesajul optimist, în condițiile în care piața nu a evoluat într-o direcție pozitivă?
În realitate, România nici nu prea are șanse să iasă din recesiune atâta timp cât este condusă de un Guvern incompetent care nu a luat în toți acești ani nicio măsură viabilă pentru crearea de locuri de muncă ori pentru impulsionarea economiei. În loc să fie subvenționate producția și agricultura, ca în alte state membre ale Uniunii Europene, ori să-și achite datoriile către firmele private, Guvernul Boc știe doar un singur lucru: să taie din veniturile populației, în vreme ce prăduiește bugetul public în folosul propriului partid ori al firmelor clientelare.
Campania lui Emil Boc pentru șefia Partidului Democrat Liberal nu este nici pe departe o acțiune guvernamentală, dar asta nu-l împiedică pe candidatul Emil Boc să folosească resursele care îi sunt puse la dispoziție în calitate de premier pentru interese de partid. Sub pretextul unor vizite de lucru prin județele patriei, Emil Boc își face campanie electorală pe banii statului.
Premierul s-a plâns în multe rânduri despre modul în care s-a cheltuit banul public, dar nu ezită să se deplasează cu autoturismul instituției sau să mobilizeze resurse instituționale la nivel județean pentru organizarea unor acțiuni al căror singur scop este campania electorală internă pentru șefia PDL.
În condițiile în care sectoare precum educația sau sănătatea sunt grav afectate de reducerile de cheltuieli bugetare, ar fi fost de dorit ca premierul să ofere înainte de toate un exemplu personal la care să se raporteze și ceilalți reprezentanți ai statului. După exemplul premierului însă ne așteptăm ca abuzul de putere și prăduirea banilor publici, instituite de Guvernul PDL, să continue în ritm accelerat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.