Ioan Munteanu

„Despre noua scară a valorilor”

E din ce în ce mai clar că nimic nu mai e ca altădată. S-a schimbat vremea, dar s-au schimbat și vremurile.

S-a cam terminat cu cei șapte ani de acasă, cu respectul față de profesori sau față de persoanele în vârstă. O nestăvilită bășcălie a luat locul bunului-simț și al comportamentului civilizat. Lumea s-a întors pe dos, copiii își bat ori își ucid părinții, tineri netrebnici violează, apoi ucid cu bestialitate bătrâne neputincioase, nu mai există onoare, cinste, muncă, generozitate, nimic din ceea ce înseamnă valori morale și spirituale strămoșești.

Unde au dispărut cumințenia românului și frica de mânia lui Dumnezeu? Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodată atâta violență, dezmăț și nesupunere ca la acest început de mileniu. Sau, după cum spunea Alexandru Vlahuță, într-o poezie de o surprinzătoare actualitate (publicată însă în 1881): „Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!”, îngrijorător este faptul că suntem conduși de oameni de proastă calitate, de analfabeți (cu sau fără diplomă), de parveniți și de mojici. Incultura, prostia și obrăznicia au devenit criterii și atuuri de promovare.

Grav e că aproape toți acești indivizi, considerând că li se cuvin posturile și că pot lua orice hotărâre, trag după dânșii oameni de aceeași calitate îndoielnică. Așa se explică paradoxul din multe instituții bugetare în care mediocrii și submediocrii ajung să facă legea și să reprezinte statul, obligându-i pe adevărații specialiști să-și părăsească locurile de muncă.

Acești indivizi, aflați vremelnic în funcții nemeritate, își fac loc în față dând din coate, le place să fie băgați în seamă, să se vorbească și să se scrie despre ei. Sunt nelipsiți de la tot felul de sindrofii și ceremonii, de la evenimente mondene, dar și de la slujbe, parastase și pomeniri. Se închină cu falsă smerenie la icoane, în timp ce mintea le umblă la hoții și șmecherii. Fac gesturi umanitare de ochii lumii, dar, de fapt, nu cheltuiesc nici 0,1% din ceea ce fură.

Trăiesc într-un lux deșănțat, risipesc fără măsură banii ușor câștigați, petrec vacanțe în locuri exotice, adună averi peste averi și îi sfidează cu neobrăzare pe cei care ar fi meritat să ajungă în locul lor, dar n-au făcut-o pentru că le-a lipsit tupeul lor nerușinat.

Exemple de acest fel se întâlnesc la orice pas, fără ca oamenii din jur să mai aibă vreo reacție. Într-o lume în care scara adevăratelor valori s-a răsturnat, nimeni nu se mai miră că X sau Y a ajuns acolo unde a ajuns. Și, mai ales, cum a ajuns. „Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială/ Că-ntr-o zi, poate, și urmașii le vor cere socoteală” (tot Vlahuță, 1881!).

În România va trebui să se ducă o luptă foarte grea cu această categorie care a impus regulile junglei. Doar un lider respectat și autoritar, un patriot, un român adevărat mai poate readuce țara pe calea cea bună.