Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
other · respins
Florin Gheorghe
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Despre răsturnarea valorilor în societatea românească” Nu pot să vă ascund că zilele trecute, când l-am descoperit chiar și pe un afiș publicitar pe Constantin Brâncuși, am decis să susțin o declarație politică despre români, despre valori și despre cum s-au răsturnat valorile în societatea românească în ultimii douăzeci și cinci de ani.
Mă bucur sincer pentru că, după o îndelungată perioadă de timp, redescoperim și noi, românii, ce cuvânt au avut și au de spus românii în lume. Să știți că în lume românii sunt cunoscuți nu doar pentru Hagi și Comăneci, așa cum fals s-a acreditat. E drept că performanțele excepționale din sport au
făcut cunoscut numele României în lume, însă România este cunoscută grație operelor lui Brâncuși, scrierilor lui Cioran, Eliade sau Ionesco, invențiilor lui Coandă și Paulescu, grație studenților și profesorilor români de la universitățile de top din lume, grație medicilor care salvează zi de zi vieți în întreaga lume și cercetătorilor care au devenit majoritari în cele mai importante centre de excelență din lume. Aceștia sunt românii și prin valoarea lor deosebită este cunoscută și România, însă nu ei sunt promovați ca modele pentru tineri. Modele societale avem extrem de multe și în România, pornind de la dascăli și medici și până la constructorii de pe șantiere, care muncesc din dragoste pentru oameni și din dragoste pentru lucrul bine făcut și mai puțin pentru salariile care oricum sunt insignifiante.
Când vorbesc despre o răsturnare a valorilor în societatea românească, mă refer în principal la falsele modele societale promovate în ultimii douăzeci de ani, voluntar și involuntar sau doar în goana după audiență, de către mijloacele de comunicare în masă. Îmbogățirea peste noapte sau autorealizare fără muncă au devenit modelele propagate cu insistență în rândul tinerilor. Nu, nu acestea trebuie să fie modelele pentru generațiile viitoare!
Nu spun că societatea românească ar trebui să se întoarcă în timp la valori și modele din nu știu ce epocă sau secol. Spun doar că societatea românească trebuie să-și definească valori sănătoase și principii de dezvoltare pentru viitor.
Societatea românească trebuie să fie alături de elevii care vin cu gâturile încovoiate de medalii de aur obținute la olimpiadele internaționale. Este în interesul națiunii noastre ca în mâinile câștigătorilor și adevăratelor elite să ajungă România de mâine. Societatea românească trebuie să sancționeze falsele modele și să încurajeze munca și performanța. Cine va continua să spună că o națiune se poate dezvolta fără muncă, fără recunoașterea valorilor reale, fără sprijinirea talentelor și a tinerilor inteligenți și muncitori va aduce grave prejudicii viitorului țării noastre.
Nu vom reuși prin nicio politică publică să-i facem pe tineri să iubească școala, să iubească tainele cărții, să promoveze evaluarea națională sau bacalaureatul, atâta vreme cât valoarea supremă în societatea noastră va rămâne „ai carte, n-ai parte!”. Nu vom reuși atâta vreme cât munca și performanța vor fi ignorate și vor fi apreciate pseudovalorile. Vom reuși când performanța va fi respectată și prin aprecierea societății, și prin salarizare, și când principiul „omul potrivit la locul potrivit” va fi reactivat.