„Despre reforma pe hârtie a USL” – episodul numărul 3 Astăzi se împlinesc 74 de zile de la semnarea Protocolului USL, un protocol în care cele două partide care tânjesc după putere, PNL și PSD, fac reforma pe hârtie. În continuare nu avem nicio soluție plauzibilă din partea acestora, niciun demers coerent pentru realizarea tuturor lucrurilor despre care ne vorbesc cu atâta sinceritate.
Vă propun să luăm ca exemplu punctul 5 din cele 10 priorități pentru reforma economică, socială, politică și administrativă din protocolul Uniunii Soluții Lipsă. Acest punct face referire la dreptatea socială care va fi realizată „prin repararea nedreptăților sociale existente, prin reașezarea relațiilor sociale între diversele categorii profesionale, prin
refacerea dialogului social și recâștigarea păcii sociale”. Cuvintele acestea care sună foarte frumos pe hârtie, asemenea unui manifest socialist, sunt cu atât mai lipsite de sens cu cât ne întrebăm cum va pune în aplicare acest plan o alianță PSD–PNL, o alianță care, de altfel, a mai existat, fără a fi recunoscută de vreun protocol, în 2007–2008. Sau sensul acestor idei este acela referitor la reașezarea relațiilor sociale bazate pe favoritisme făcute de puterea de atunci a mogulilor, așa cum s-a întâmplat la acea vreme? Sau referitor la mărirea salariilor profesorilor fără a avea nicio susținere financiară pentru aceste măriri, scopul fiind unul strict electoral? Despre această dreptate socială vorbiți? Dacă da, cred că e timpul să vă treziți la realitate. Dialogul social nu înseamnă negocieri cu lideri sindicali corupți cu care USL este deschis oricând la compromisuri, un dialog social cu ușile închise, în spatele cărora aceștia să bată palma pentru „pacea socială”, tradusă probabil în bunăstarea unora, a celor puțini, dar cu efect direct și negativ asupra economiei naționale. Aceasta este dreptatea socială pe care vor să o pună în aplicare.
Spre deosebire de cei care vorbesc despre scopuri mărețe fără a veni și cu soluții aplicate, actuala Coaliție de guvernare, în frunte cu PDL, a reușit să aducă lucrurile spre o direcție firească în ce privește dreptatea socială. Astfel, a pus bazele unui sistem social în care cuvântul „cinstit” este oricând o etichetă.
Vorbim aici despre o lege a pensiilor ce are la bază principiul contributivității, în care nu mai există pensii de sute de milioane date de stat care nu au acoperire în contribuțiile individuale ale fostului angajat la sistemul public de asigurări.
Vorbim, de asemenea, despre stoparea sistemului de creare de asistați social, sistem în care pensiile de handicap sunt acordate pe bandă.
Vorbim, în același timp, de o lege a salarizării unitare în sistemul bugetar, care a înlăturat discrepanțele salariale dintre angajați, a anulat sporurile aberante și a reașezat lucrurile pe un făgaș normal.
Și mai grav este faptul că această pace socială la care se face referire în textul Protocolului USL implică ideea unei stări de segregare socială, idee falsă pe care semnatarii USL încearcă să ne-o inducă.
În fapt, dacă aruncăm privirea asupra tuturor mișcărilor de protest pe care aceștia au reușit cu brio să le manevreze, prin cooptarea liderilor sindicali, dar și a televiziunilor dornice de audiență, ne dăm seama că nu există nicio segregare socială, ci doar instigare la revoltă de către partidele opoziției, profitând de greutățile cu care s-au confruntat românii, ca urmare a unei perioade mai dificile, cauzată de criza economică de la nivel mondial. Faptul că toate mișcările de protest s-au finalizat însă civilizat și pașnic ne dovedește că în ciuda furiei de moment a oamenilor și a instigărilor populiste ale unor lideri, românii au înțeles importanța depășirii acestor vremuri de cumpănă și necesitatea solidarității în vederea redresării economice.
Așadar, cred că e timpul să renunțăm la manipularea prin semnarea de protocoale pline de cuvinte goale. E timpul soluțiilor!
*
„Medicamentele contrafăcute”
Medicamentele contrafăcute reprezintă o amenințare în continuă creștere la adresa sănătății celor care le achiziționează. Cele mai multe persoane puse în pericol sunt acelea care cumpără medicamente contrafăcute prin intermediul Internetului, fie prin mica publicitate ori din farmaciile online. La prima vedere, acestea par a fi în regulă,
însă de câte ori sunt cumpărate medicamente pe această cale există riscul de partea cumpărătorului să primească cu totul altceva decât a comandat.
Date statistice furnizate de Organizația Mondială a Sănătății arată că unul din două astfel de produse achiziționate online sunt contrafăcute. Medicamentele contrafăcute arată aproape identic cu cele originale. În momentul de față, ele reprezintă aproximativ 5-7% din piața de produse farmaceutice, însemnând că românii dau anual pentru astfel de produse peste 200 de milioane de euro, conform declarațiilor reprezentanților Asociației Anticontrafacere.
România este parte semnatară la inițiativele Uniunii Europene și ale Consiliului Europei privind combaterea medicamentelor contrafăcute. Din postura de stat membru al UE, pentru ca un medicament să circule pe piața din România sunt necesare o serie de demersuri, incluzând obținerea autorizației de punere pe piață a medicamentului de la Agenția Națională a Medicamentului și avizarea prețului medicamentului de către Ministerul Sănătății. Dispozițiile existente ale Directivei 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman sunt în unele privințe insuficiente pentru a proteja pacienții și industria de amenințarea majoră pe care o reprezintă medicamentele contrafăcute. Experiența anterioară indică faptul că medicamentele contrafăcute sunt comercializate nu numai prin lanțuri de aprovizionare ilegale, dar că ajung la pacient și prin intermediul lanțului de aprovizionare legal. Acest fapt reprezintă o amenințare deosebită pentru sănătatea oamenilor și poate duce la dispariția încrederii pacienților în lanțul legal de aprovizionare.
Piața medicamentelor ar trebui mai atent supravegheată de autoritățile competente, astfel încât să împiedicăm comercializarea produselor farmaceutice contrafăcute, mai ales în rețeaua legală de distribuție a acestora. În acest context, doresc să subliniez faptul că este necesar un proiect prin care să reușim înlăturarea manipulării de către intermediari a lanțului de distribuție și o amplificare a mecanismelor de inspecție, alături de sporirea transparenței în ceea ce privește rezultatele inspecțiilor, prin aducerea lor la cunoștința publicului.
De asemenea, sunt de părerea că Executivul, împreună cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, trebuie să creeze un program național de control în cadrul lanțurilor legale de distribuție a medicamentelor.
*
## „8 aprilie – Ziua Internațională a Romilor”
Ziua de 8 aprilie a devenit sărbătoare pentru etnia romă odată cu organizarea primului Congres Mondial al Romilor, la Londra, în anul 1971, congres cu ocazia căruia s-a luat decizia ca această zi să devină Ziua Internațională a Romilor din întreaga lume.
În 2006, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei romilor din România”. Această sărbătoare oferă romilor prilejul de a își evoca istoria, prin evidențierea propriilor valori, și de a-și promova identitatea etnoculturală, ca parte a identității europene, cu scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă. Istoria lor este, cu părere de rău, foarte puțin cunoscută în România, iar a cunoaște istoria romilor înseamnă a înțelege multe dintre problemele cărora trebuie să le facă față această minoritate în zilele noastre.
Pe piața muncii, în ceea ce privește etnia romă, întâlnim rate scăzute de ocupare a forței de muncă, dublate de o rată a discriminării deosebit de pronunțată. În privința accesului la învățământ, acesta este foarte redus, iar la capitolul educație secundară, spre exemplu, rata de participare a romilor este estimată la numai 10%. Astfel, romii nu sunt specializați, fapt care le îngreunează accederea pe piața muncii.
Confruntați cu discriminarea, o mare parte preferă să nu își declare identitatea și să se declare fie români, fie maghiari. Fără să vrem, cu toții contribuim la această stare de fapt, prin generalizare și apelul la stereotipuri prin care romilor, sub titulatura de țigani, le alăturăm adjective precum „cerșetor”, „nespălat”, „analfabet”. Inclusiv cuvântul _țigan_ a căpătat în timp valoare de adjectiv și o conotație peiorativă, un sens depreciativ.
Comisia Europeană a prezentat, săptămâna trecută, un program-cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor, văzut ca un mijloc de a completa și de a întări politicile și legislația europeană prin identificarea, la nivel național, regional și local, dar și prin dialogul și participarea romilor, a nevoilor specifice ale acestora în privința accesului la locuri de muncă, educație, locuințe și sănătate. Acest cadru va contribui la orientarea politicilor naționale privind romii și la mobilizarea fondurilor disponibile la nivelul UE pentru a sprijini eforturile de integrare. La nivel european, majoritatea grupurilor politice au salutat noua strategie privind incluziunea romilor, aceste măsuri fiind un pas în vederea monitorizării și implicării comunităților rome în societate.
Deși astăzi este 19 aprilie și ziua Internațională a Romilor a fost cu două săptămâni în urmă, am dorit să iau cuvântul pe această temă pentru a scoate în evidență faptul că la nivelul întregii țări a avut loc o amplă activitate culturală, plină de evenimente, cu ocazia acestei zile. Din aceste considerente, sunt de părere că marea comunitate a romilor are nevoie de sprijin atât din partea Guvernului, cât și din partea întregii societăți, în eforturile ei de a sparge cercul vicios al sărăciei și al excluderii. Guvernul trebuie să își asume această sarcină în fața cetățenilor săi, deoarece drepturile și aspirațiile romilor trebuie să fie aceleași cu cele ale majorității: o locuință cu utilități adecvate, o educație de calitate pentru copiii lor și slujbe care să le permită să ofere un trai decent familiilor lor.
La nivel național, Guvernul român trebuie să urmărească o abordare punctuală, să se concentreze pe incluziunea socială a etnicilor romi prin acțiuni concertate la toate nivelurile (politic, economic și social), dar și printr-o colaborare susținută cu societatea civilă și ONG-uri cu experiență în această privință, căutându-se să se elimine segregarea, acolo unde ea există.
*
„Copiii noștri pot fi infractorii adulți de mâine!”
În ultima vreme s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a numărului minorilor care comit infracțiuni. Cei mai mulți dintre tinerii infractori au vârste cuprinse între 16 și 18 ani, lipsurile materiale acutizate și problemele de ordin social și familial fiind principalii factori responsabili pentru propagarea acestui fenomen.
Din statistica existentă la nivelul IPJ Prahova, de la începutul anului în județul Prahova au fost înregistrate mai mult de 15 cazuri de infracțiuni în care sunt implicați minori. Cazurile de cerșetorie sunt cele mai numeroase – politiștii au aplicat, zilele trecute, 54 de amenzi în valoare de 1.200 de lei –, urmând pe scara abaterilor furturile și tâlhăriile. De exemplu, câțiva tineri de 16 și 17 ani au fost
prinși în timp ce sustrăgeau, la începutul lunii aprilie, șină de cale ferată, alături de părinți și rude, iar zilele trecute o bătrână de 68 de ani din Ploiești a fost tâlhărită de 4 copii cu vârste cuprinse între 12 și 13 ani.
Întrebarea se pune astfel: cum poate fi (re)adus un copil sau un adolescent pe calea cea bună, redat societății și mai apoi reintegrat în comunitate?
Informațiile prezentate anterior sunt motive de îngrijorare, deoarece printre acești copii pot fi chiar copiii noștri. Educația tinerilor pleacă întâi din familie, părinții fiind primii care trebuie să sedimenteze în modul de gândire al copilului conceptele de bine și de rău. În timp însă tânărul se va lovi de situații diverse, pe stradă și la școală, cărora trebuie să le facă față singur, și aici intervine pericolul dezvoltării unei atitudini agresive.
Alături de familie, școlii îi revine un rol important în prevenirea violenței, și asta nu numai în condițiile în care comportamentele agresive se manifestă în mediul școlar, ci și în situația în care aceste comportamente apar în alte circumstanțe, în afara școlii. De aceea, este necesară, la nivelul școlii, transmiterea unui mesaj care să cultive principiile siguranței școlare și ale climatului optim în rândul elevilor, profesorilor, personalului auxiliar, al părinților etc. Pe lângă aceasta, se impun, desigur, măsuri urgente pentru o supraveghere mai fermă a activității desfășurate de efectivele de agenți de siguranță publică în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora, pentru o aplicare mai riguroasă a cadrului legislativ în vigoare.
Complementar acestor măsuri de intervenție rapidă, este necesar un efort sporit, pe termen lung, pentru consolidarea cooperării dintre școală, poliție și instituțiile publice abilitate, precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării și alte structuri cu atribuții în acest domeniu, de exemplu organizații nonguvernamentale. Mă refer aici la necesitatea proiectării unor activități concentrate și coerente care să permită implicarea celor interesați direct – profesori, elevi, părinți –, dar care să definească clar și nivelul de implicare și de asistență din partea celorlalți actori – poliție, servicii sociale, asistența medicală etc. – cu un rol important în procesul de prevenire și combatere a delincvenței juvenile.
Programul MATRA pentru „Prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zona unităților de învățământ preuniversitar”, demarat în 2006 de Inspectoratul General al Poliției Române, în colaborare cu parteneri olandezi și reprezentanți ai Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prevedea înființarea unui comitet interministerial pentru prevenirea delincvenței juvenile în zona unităților de învățământ preuniversitare și un plan național comun de acțiune pentru asigurarea protecției unităților școlare și a siguranței elevilor și cadrelor didactice din incinta acestora. Aceste propuneri au fost concepute pentru a consolida parteneriatul strategic între principalele instituții guvernamentale și nonguvernamentale. Însă, până în prezent, dacă ne uităm la statisticile prezentate anterior, nu vedem o îmbunătățire a situației delincvenței juvenile și a siguranței în unitățile școlare la nivel național. Fie planul național nu a fost implementat corespunzător, fie activitățile prevăzute nu au fost suficiente și nu au putut răspunde nevoilor tinerilor în contextul actual, fie au intervenit alți factori care au deviat parcursul pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.
Consider că, pentru a avea rezultate mai bune în privința reducerii delincvenței în rândul tinerilor, este necesar ca astfel de inițiative să fie completate cu acțiuni suplimentare care să vizeze: atragerea mai multor parteneri în asigurarea
siguranței școlare (de exemplu, poliția locală), creșterea gradului de informare a populației, în primul rând a elevilor – de exemplu, introducerea unor programe de informare în școli generale și licee astfel încât toți elevii să cunoască mijloacele folosite de delincvenții adulți pentru atragerea minorilor în acțiuni organizate de furt, tâlhărie etc., cum se pot feri de acestea, cui pot cere ajutorul în astfel de situații etc. –, implicarea mai multor parteneri locali (muzee, institute de cercetare, centre de divertisment etc.) în acțiuni de prevenire a criminalității prin oferirea de alternative de petrecere a timpului liber tinerilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.