Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Radu Zlati
Discurs
„Despre relaxarea fiscală, un pod prea îndepărtat pentru guvernele Ponta”
Azi, domnul premier Victor Ponta ne va prezenta programul de acțiune al Guvernului pe care îl conduce. Un program, în mare, realizat prin bine-cunoscuta metodă _copy-paste_ , folosindu-se ca materie primă Programul de guvernare al USL, precum și crâmpeie din aspirațiile nutrite de colegii noștri din UDMR. Nu mă voi opri asupra unei analize complete a acestui program de acțiune. Vreau numai să atrag atenția dumneavoastră și a opiniei publice că, în domeniul fiscal, noul program înlocuiește niște angajamente ferme față de electorat, făcute sub influența componentei liberale a USL, cu niște promisiuni condiționate de un refren: „în măsura în care cadrul fiscal-bugetar o va permite”. Cu alte cuvinte, niciodată.
Mă sprijin în argumentarea afirmației mele pe următoarele considerente:
– faptul că în 2014, în condițiile suspendării accizei pe carburanți, bugetul va trebui să fie ajustat negativ sau se va crește fiscalitatea – altfel va fi imposibilă o relaxare fiscală fără a se încălca angajamentele față de instituțiile creditoare ale statului român;
– în 2015 nu vor putea fi aplicate concomitent mai mult de două măsuri de relaxare fiscală, dintre cele mai multe enumerate în program: reducerea TVA la 19%, reducerea TVA la 9% la anumite categorii de mărfuri agroalimentare, reducerea CAS, scutirea de impozitare a profitului reinvestit. În fapt, necesitatea stringentă de a se relua o minimă și decentă politică de investiții din venituri proprii (politică abandonată de către guvernele Ponta de până acum) ar trebui să ducă la o creștere oarecare a fiscalității, iar nu la reducerea acesteia;
– în 2016, an de alegeri locale și parlamentare, este greu de crezut că se va opera o relaxare fiscală în condițiile în care practica ultimelor cicluri electorale ne-a arătat că anul alegerilor generale este an de pomeni fiscale concretizate în cheltuieli sporite de la buget; deci, practic, va fi imposibilă o relaxare bugetară care să văduvească bugetul, pe termen scurt, de necesarele venituri destinate redistribuirii către categoriile sociale care votează în mod tradițional PSD.
Cele de mai sus, acompaniate de faptul că se prevede o creștere a salariului minim pe economie, mă fac să fiu convins că în mod conștient Guvernul Ponta 3 a renunțat la aplicarea măsurilor liberale din domeniul fiscalității, legându-le de o condiționalitate greu (dacă nu imposibil) de îndeplinit.
Pentru o relaxare fiscală ar fi nevoie de o reală voință politică, pe care nici premierul, nici partidul și nici alianța pe care le conduce nu o posedă. Mai repede sau mai târziu, acest Guvern va trebui să fie înlocuit cu un guvern de dreapta care să aplice măsuri de relaxare fiscală, singurele care pot duce la revigorarea economiei în mod sustenabil, măsuri liberale de care România are atât de multă nevoie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .