Zilele acestea au circulat pe internet o serie de opinii referitoare la etnia romă din România, pe care personal le consider cel puțin tendențioase, dar mai ales nesemnificative și neinteresante pentru nimeni în această perioadă, după intrarea României în Uniunea europeană. Chiar dacă unele date sunt verificate statistic și convențional de practică și de viața de zi cu zi, aș prefera o abordare mult mai responsabilă a realității actuale din România anului 2010.
Iată despre ce ar fi vorba:
Se delirează în ultima vreme despre discriminare, despre băuturi alcoolice exotice (rom) despre expulzări, despre români și romi. Radio, televizor, internet, orice deschizi dai numai de problema țigănească. Despre țigani și denumirea lor. În limba română, avem denumiri pentru orice nație și, acolo unde nu avem, folosim derivația dată de numele țării sau a ținutului locuit de nația respectivă.
Limba română e o limbă bogată, cu multă imaginație și foarte intuitivă.
Când vorbesc românește, neamțului îi spun neamț sau german. Care vorbește nemțește. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, își spune „doice” (rom), este treaba lui.
Când vorbesc românește, englezului îi spun englez. Din nou, nimic peiorativ. Că el, pe limba lui, pe englezește își spune „ingliș” (rom), e strict treaba lui. Nu a mea.
Când vorbesc românește, olandezului îi spun olandez, că e din Olanda. Iarăși, nimic peiorativ. Iar dacă olandezul, pe limba lui, își spune „nederlander”, nu mă privește.
Când vorbesc românește, elvețianului îi spun elvețian. Din Elveția. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, își spune „șvaitzer”, este, din nou, treaba lui.
Când vorbesc românește, pe ungur îl numesc ungur. Din țara vecină Ungaria. Și vorbește ungurește. Deloc peiorativ. Dacă el, pe limba lui, își spune „maghiar”, este normal pentru el și pentru limba lui.
Când vorbesc românește, evreului îi spun evreu. Care vorbește ebraica. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, își spune „yehudi”, este treaba lui, este pe limba lui.
Când vorbesc românește, țiganului îi spun țigan. Este asta peiorativ? Discriminatoriu? Înjositor?
Absolut, nu. Probabil că țiganul, pe limba lui, adică pe țigănește, își spune „rom sau roma”, dar asta nu este treaba mea. Nu e pe limba mea!
Și nu mă poate obliga nimeni ca, atunci când vorbesc românește, să-i spun țiganului „rom”, sau elvețianului „șvaițer”. Romul este rom, la sticlă, iar șvaițerul e cașcaval cu găuri, pe românește. De fapt, țiganii constituie ultimul popor migrator ce bântuie Europa.
Goți, vizigoți, ostrogoți, huni, hungro-finici, vandali, tătari, slavi, cu toții au avut aceeași direcție: din est spre vest. Spre vestul Europei. Iar Europa nu a avut decât de câștigat pe termen lung.
Și cine suntem noi, românii, să-i oprim pe țigani din drumul lor? Și de ce să-i oprim?
Vor în Italia? În Germania? În Franța?
Să meargă! Iar Europa cea civilizată să-i asimileze.
Ce avem noi, românii, în comun cu țiganii? Întâmplător, pașaportul. Și asta pentru că au fost „surprinși” de istorie pe teritoriul statului român. Dar țiganii sunt un popor nomad. Ce ne îndreptățește să-i stabilizăm fără voia lor?
Înainte de integrare, România a fost condamnată pentru legile ei „discriminatorii” care condamnau vagabondajul și cerșetoria. Ziceau că sunt legi expres făcute împotriva țiganilor, care cerșesc și vagabondează în România.
Acum dau ei ordonanțe de urgență împotriva țiganilor din România, care cerșesc și vagabondează în Europa!
Slinoși, târând după ei un nour de izuri „caudate” prin Europa cea stilată, cea spălată și parfumată și binemirositoare. Hei, Europo! Unde ți-e consecvența? Te-au speriat fustele crețe sau te deranjează doar discriminarea din curtea mea?
Ideea Cioroianului de a duce țiganii în deșertul Egiptului este magistrală. De proporții biblice. Ia amintiți-vă ce popor a mai fost deportat în Deșertul Sinai (din Egipt) vreme de 40 de ani? Și unde a ajuns acel popor? De ce nu ar putea fi și țiganii un „popor ales” al vremurilor noastre? Mai ales că asemănările dintre poporul lui Israel și cel al lui Cioabă sunt multe și evidente:
- ambele popoare au fost silite sub vremi să emigreze
- departe de locurile de baștină;
- niciunul dintre aceste popoare nu se asimilează, nu se
- amestecă cu populațiile autohtone;
- sunt foarte rare căsătoriile în afara etniei lor;
- își păstrează cultura și obiceiurile în pofida legilor țărilor
- în care trăiesc;
- tocmai din aceste cauze au avut de suferit pogromuri,
- împilări și nedreptăți;
- ambele etnii au suferit marele holocaust din primele
- decade ale secolului trecut.
Dar asemănările se cam opresc aici. În primăvara lui 1948, evreii au primit de la Organizația Națiunilor Unite o țară, un teritoriu ancestral, tărâmul lor biblic. Țara lor.
Fosta lor patrie de unde au plecat în bejenie acum două milenii, spre care au plecat toți cei neasimilați de popoarele și culturile în care au trăit.
O țară în care au dat măsura valorii lor.
O țară pe care vă recomand să o vizitați la 59 de ani de la înființare. Europa ar trebui să se gândească serios să le dea un teritoriu țiganilor. Nu în Egipt, bineînțeles, Cioroianu pare a sta cam prost cu istoria și geografia.
Dar europenii, speriați de valul de imigranți țigani ce le „parazitează periferiile”, le-ar putea răscumpăra un teritoriu în India. India cea ancestrală a țiganilor, de unde au plecat în bejenie acum 700–800 de ani. Sau poate mai mult?
Mi-aș dori să le vizitez țara după 59 de ani de autoguvernare. V-aș invita și pe voi.
Personal, nu sunt de acord cu asemenea abordări, le detest și consider că poporul român și România sunt, cel puțin la nivel de Europa, un exemplu de conviețuire în libertate și înțelegere, ceea ce nu multe popoare o aplică, generând conflicte care, în cele mai multe cazuri, chiar dacă se opresc, acestea revin după perioade mai mici sau mai mari de timp.
*
## „Datoriile la bănci și noi inițiative legislative”
Odată cu trecerea iernii, constatăm că în fiecare an populația sărăcește, rămânând datoare la cheltuielile de întreținere, energie și nu numai.
Sursa de supraviețuire pentru unii o reprezenta banca, cea care cu ceva timp în urmă era cea care te ruga să împrumuți anumite sume, pe care ți le oferea cu generozitate sub diverse pachete, bine „ambalate”.
Cu câtva timp în urmă, mai exact de la finele anului 2009, când criza economică mondială a ajuns, cum era și firesc, și în România, băncile și-au schimbat strategiile de a acorda credite, iar o parte a populației, în condiții grele, a rămas datoare pe o perioadă mare de timp, ceea ce depășește posibilitățile ei.
Cum vor achita datoriile – ar fi prima întrebare – dacă parte dintre ei și-au pierdut serviciile?
Unde vor găsi resurse financiare, dacă și în străinătate este la fel de greu cu locurile de muncă?
În acest context, o inițiativă legislativă oferă „soluția” depășirii acestor momente pentru cei mulți, clienți insolvabili ai diverselor bănci private din România – falimentul persoanelor fizice. Fără a da cifre exacte, pentru că este greu de aflat datorită confidențialității acestor operațiuni, consider că cel puțin jumătate din populația țării a apelat la un credit pentru a cumpăra o casă sau un apartament, ori bunuri de larg consum.
Băncile, tot pe riscul lor, au acordat asemenea credite pentru că pe atunci le-a fost ușor să o facă, luându-și garanții imobiliare în cele mai multe cazuri.
Neplata creditelor va duce la executarea acestor garanții, pentru cei care le au, iar pentru cei care au împrumutat bani în baza serviciilor pe care nu le mai au, pot fi declarați în baza prezentei legi falimentari, pentru că nu posedă alte bunuri care ar putea fi executate, așadar ar fi o șansă de a scăpa de datorii.
Dar băncilor le convine această situație?
Desigur că nu!
De altfel, la orice fel de faliment, băncile sunt dezavantajate, pentru că împrumuturile bancare se transformă automat în pierderi, pentru care, în caz de faliment, acestea trebuie să constituie provizioane, care ar putea conduce la pierderi și inclusiv la falimentul acestora. Personal, nu cred că se va adopta o asemenea lege.
*
## „Mărțișorul politic”
Acum, în preajma sosirii primăverii, cele mai importante partide politice, dar nu numai, au anunțat că vor avea loc conferințe naționale sau congrese de schimbare a „strategiilor” partidului, care pornesc în realitate de la două lucruri importante pentru țara noastră: unul este criza economică, și este o realitate neîndoielnică, iar al doilea este criteriul subiectiv al declanșării alegerilor interne de partid, despre care voi încerca un scurt comentariu, nu neapărat cu caracter politic.
Din poziționarea în opoziție a marilor partide politice din România, ca o consecință a rezultatului la alegerile prezidențiale, în speță PSD și PNL, ceea ce poate salva orgoliul rănit al acestora de a nu fi la guvernare, din motive diferite politic, este schimbarea strategiei, care înseamnă o reorganizare internă în jurul unui lider puternic.
Primii care au dat un semnal în acest sens a fost PSD-ul, după cum s-a văzut, cu un congres care a adus un nou lider, cum era de așteptat, însă și cu multe demisii din partid, unele chiar neașteptate, din partea unor lideri care nu se mai regăsesc în conducerea partidului.
În zilele imediat următoare, PNL-ul își va realege liderul, iar acesta probabil că va fi tot Crin Antonescu, cel care a avut o prestație de excepție la prezidențiale, câștigând Bucureștiul și fiind cel care este considerat la ora actuală prima opțiune pentru Cotroceni în mandatul următor.
Ce va urma?
Alte congrese, dar nesemnificative pentru situația politică actuală din România, și înființarea unui nou partid politic, de centru-stânga, după cerințele actuale ale „pieței politice” din România, adică exact după ceea ce ar avea nevoie țara noastră, acum, în situație de criză economică: o protecție socială bine susținută și măsuri de accelerare a economiei. Noul partid se pregătește intens pentru congresul de înființare și de desemnare a conducerii, cu persoane demisionare din diverse formațiuni actuale, denumiți „independenți”. Parcă au mai fost și în anii trecuți asemenea tentative și rezultatul s-a văzut în alegeri: maxim 1% din sufragiile electoratului.
Se preconizează tot cam așa ceva, de data aceasta acesta semănând cu un mărțișor politic, iar asemenea momente am mai trăit și în anii anteriori.
*
„De la Cicero la Guvernul actual...”
Cicero, în anul 55 înainte de Cristos, spunea că:
„Bugetul trebuie echilibrat.
Tezaurul trebuie reaprovizionat.
Datoria publică trebuie micșorată.
Aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată.
Ajutorul dat altor țări trebuie eliminat, pentru ca Roma să nu dea faliment.
Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului.”
Dacă ne referim la un singur domeniu, cel al sănătății, potrivit scrisorii de intenție trimisă de România și obținută de o agenție de presă, Guvernul actual se angajează, printre altele, să introducă noi taxe pacienților ce ajung în spitale pentru ca sistemul sanitar să nu intre în faliment. Potrivit cifrelor obținute de cotidianul Gândul, statul datorează numai furnizorilor de medicamente și aparatură medicală peste 546 de milioane de lei. În aceeași scrisoare de intenție, Guvernul se angajează să reducă cheltuielile cu salariile bugetarilor cu aproape jumătate de miliard de euro în 2010. Asta înseamnă, potrivit calculelor aceluiași cotidian, că ar putea fi disponibilizați aproximativ 32.000 de bugetari, iar cei care rămân vor avea anumite sporuri și prime tăiate pentru a se face o economie de 252 de milioane de euro.
Printre altele, potrivit documentului obținut de agenția de presă Mediafax, România trebuie să reducă cu 0,2% din PIB cheltuielile cu salariile bugetarilor, să introducă metoda coplății în sistemul de sănătate pentru a evita intrarea lui în faliment, dar și să reducă datoriile mai mari de 90 de zile pe care le are către mediul privat. Guvernul se angajează astfel să introducă măsuri de reducere în continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o înghețare a tuturor salariilor, cu excepția salariilor minime, pentru a realiza o economie de 0,3% din PIB. În același timp, statul va aplica în continuare principiul conform căruia va fi înlocuit doar un singur angajat din șapte care părăsesc sistemul. În plus, Guvernul va tăia din fondul pentru plata orelor suplimentare și a primelor (0,2% din PIB), măsură însoțită de modificări structurale de reducere a numărului de salariați în sectorul public (0,2% din PIB).
În concluzie, nu s-a modificat nimic de 2065 de ani! *
„Cercetarea și bugetul de stat”
Cu câtva timp în urmă, pe adresa de e-mail personală primeam următorul mesaj legat de cercetarea din România:
„În ultimii ani, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electricǎ ICPE-CA a avut o activitate de CDI eficace, care i-a permis dezvoltarea în anul 2008 a 92 de parteneriate cu unități economice, obținerea a numeroase brevete, transferarea în 2007–2008 a 15 produse/tehnologii, câștigarea multor premii și medalii. Aceste parteneriate operează în proiecte de cercetare angajate în Planul Național, proiecte cu caracter aplicativ pe direcții prioritare pentru economia națională, cum ar fi: energie, mediu, sănătate, materiale, procese și produse inovative, spațiu și securitate. În aceste proiecte avem 52 de parteneri în mediul universitar: Universitatea București, Universitatea „Politehnica” București, Universitatea „Babeș–Bolyai” ClujNapoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, Universitatea „Transilvania” Brașov, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, ASE București, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Academia Tehnică Militară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Tehnică Timișoara și altele.
Alocarea din bugetul de stat pentru activitatea de cercetare, în anul 2009, a 0,18% din PIB va conduce în mod dramatic la scăderea calității actului de cercetare, la compromiterea angajamentelor asumate prin colaborările și contractele internaționale, la distrugerea prin uzură fizică și morală a laboratoarelor echipate ultramodern în ultimii ani, la disponibilizarea unui mare număr de cercetători, din care mulți vor fi cei tineri.
Știm cu toții că trecem printr-o perioadă de criză. Aceasta însă nu poate fi trecută decât prin produse noi, inovative, ce nu pot fi oferite decât de cercetare. De aceea, cercetarea românească trebuie susținută mai mult ca oricând pentru asigurarea competitivității internaționale a economiei românești.
Prin politica de finanțare, anunțată în bugetul anului 2009, cercetarea românească este împinsă către recesiune! Să nu uităm că, așa cum pentru învățământ Guvernul României s-a angajat cu finanțare de 6% din PIB, tot așa s-a angajat și pentru cercetare cu 0,8% din PIB.
Reducerea finanțării pentru activitatea de CDI este o mare greșeală, de aceea solicităm pe această cale corectarea ei, altfel decizia actuală a Guvernului va conduce la desființarea institutelor naționale de cercetare-dezvoltare.
În acest context, activitatea de CDI a INCDIE ICPE-CA va avea cu siguranță de suferit. O scurtă analiză a efectelor acestei finanțări (de 3 ori mai mică decât în anul 2008) va conduce la imposibilitatea realizării activităților de cercetare angajate prin contractele aflate în derulare, cu afectarea clară a rezultatelor (produse, tehnologii, standuri) pentru toți partenerii economici implicați în aceste contracte.
Dacă această reducere drastică va avea loc, colaborările internaționale ale institutului cu CERN, IUCN DUBNA, IAEA Viena, GSI DARMSTADT, ca și cu alte unități de cercetare din Europa și Asia, vor îngheța. Se vor anula contractele de cercetare-dezvoltare câștigate în competițiile naționale în cadrul programelor naționale de CDI.
Reducerea cheltuielilor pentru materiale, piese de schimb, cât și lipsa de personal vor conduce la distrugerea laboratoarelor institutului, dotate numai în anul 2008 cu 30 echipamente de CDI de cea mai înaltă performanță. Acum avem laboratoare acreditate și dotate la fel ca laboratoarele similare din țările dezvoltate ale lumii.
Vor fi anulate, de asemenea, toate eforturile depuse în ultimii ani privind politica de personal. Un cercetător nu se formează de pe o zi pe alta. Îi sunt necesari cel puțin cinci-zece ani. În condițiile finanțării anunțate pentru anul 2009, circa 50% din salariații institutului vor trebui să fie disponibilizați, iar dintre aceștia vor fi mulți tineri în care societatea și institutul au investit mult. Porțile universităților din străinătate le sunt deschise. Acolo, actul de cercetare este prețuit, iar în condiții de criză, bugetele CDI sunt crescute (vezi SUA, Germania, Franța, Japonia etc.), și nu reduse.
Și așa se va întâmpla în toate instituțiile și centrele de CDI din România. Își poate asuma cineva în zilele noastre această enormă responsabilitate de a distruge un sistem clădit în mulți ani cu efort uman și material important, condamnând astfel economia României la dependență față de străinătate? Efectele sociale ale unei astfel de decizii eronate ar fi greu de imaginat!
De aceea, ICPE-CA face un apel către dumneavoastră pentru susținerea unui buget corespunzător, în conformitate cu obligațiile asumate prin contractele de cercetare încheiate, cât și ale României față de Uniunea Europeană.
Cercetarea românească, fiind o parte a cercetării europene, trebuie finanțată prin bugetul de stat corespunzător, astfel ca aceasta să susțină în continuare dezvoltarea societății românești”
Recitindu-l după o perioadă de vreme, adică după adoptarea Legii bugetului de stat din 2010, am constatat că nimic nu s-a schimbat, ba chiar dimpotrivă.
Oare merge într-o direcție bună România în privința cercetării, și mai ales a acelor specialiști care la noi își pun problema existenței de la un an la altul?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.