Dumitru Mihalescul

„Destine frânte de nepăsare și de birocrație absurdă”

Anual, în maternitățile din toată România, sute de prunci, sute de nou-născuți nevinovați sunt abandonați de mamele lor, nu pentru că acestea nu i-ar iubi îndeajuns, nu pentru că acestea nu i-ar dori alături de ele, ci pentru că cele mai multe dintre ele consideră că nu le pot acorda o îngrijire adecvată în familiile lor extrem de sărace. Cauzele unei asemenea

situații sunt cunoscute de autoritățile române, nu de azi, nu de ieri, ci de ani și ani de zile, însă până acum niciun guvern nu a acționat corespunzător sau nu a fost deloc interesat.

Cine are dorința de a rezolva problema ar putea să afle de îndată, dacă ar vrea, că mamele puse în situația de a-și abandona copiii provin de cele mai multe ori din familii extrem de sărace sau din familii dezorganizate, iar cauza pentru care rămân însărcinate este, de cele mai multe ori, precaritatea educației, determinată de accesul restrâns la învățătură.

Oare cum s-or uita străinii la noi, atâta vreme cât România apare constant în fruntea rușinoasă a majorității statisticilor legate de infrastructură, sănătate sau educație?! Cu ce ochi ne-or vedea țările dezvoltate, atâta vreme cât România conduce la numărul celor mai multe adolescente care au devenit mame în anul 2015?!

Nu aș vrea să cred că nu cunoașteți faptul că 12,3% din totalul femeilor care încă nu au împlinit vârsta majoratului ajung să nască pentru prima dată în țara noastră. Cât de dezvoltați ne putem considera și cu ce ne-a ajutat creșterea economică record, atâta vreme cât în țara noastră copiii dau naștere unor copii?

M-am interesat în mod personal de problema miilor de copii ale căror destine sunt frânte încă din prima lor zi de contact cu viața, încă din prima zi după naștere. Cea mai mare bucurie mi-a oferit-o personalul medical, pe care îl felicit pentru că după atâta muncă în spital reușește pe deplin să substituie absența mamelor pentru zecile de copii abandonați. Da, stimați colegi, moașe, asistente medicale și medici din secțiile de neonatologie sunt mame pentru sute și mii de copii, deși aceștia sunt obosiți, iar zilnic trebuie să-și facă datoria și să aducă pe lume mii de copii. Este de înțeles comportamentul extraordinar al angajaților din maternități, pentru că orice surâs al unui chip de copil aduce multă fericire în suflet!

Din păcate, efortul uriaș pe care îl depune personalul din maternități nu poate să substituie în niciun fel familia tradițională, oricât de mult efort ar depune aceștia. Copiii abandonați vor fi privați toată viața lor de familia de care noi ne-am bucurat și, cel mai probabil, nu vor avea niciodată cui să spună mamă și tată. Copiii cresc repede, iar mai devreme sau mai târziu aceștia ajung în centrele de plasament, unde destinul lor este unul sigur și crud, fără nicio șansă de a se realiza în viață. Știți la fel de bine ca mine care sunt condițiile în centrele de plasament și faptul că aceste condiții nu s-au ameliorat mai deloc în ultimii ani. Creșterea economică le-a ocolit de fiecare dată. Mai mult decât atât, atunci când ajung la vârsta majoratului, copiii fără părinți ajung direct în stradă, de parcă situația lor socială s-ar fi rezolvat de la sine.