Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Vasile Silviu Prigoană
Discurs
## „Deszăpezirea solidarității noastre”
Solidaritatea este definită, pe larg, drept o unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de idei, de sentimente, drept un spirit de înțelegere. Tocmai acest spirit de înțelegere este ceea ce ne lipsește inclusiv în aceste zile de iarnă aprigă. Căderile masive de zăpadă au devenit un nou prilej de dispute politice, de acuzații puerile, de căutat nod în papură în momente în care cu toții trebuie să înțelegem că sunt oameni care au nevoie de noi, că natura nu este o simplă prognoză citită pe un ecran de calculator, și să acționăm individual, în aceeași tăcere prin care fulgii de zăpadă se aștern peste realitatea imediată.
Exemple de solidaritate încep să apară de peste tot, însă ceea ce pare că lipsește este un cadru organizatoric care să permită coagularea eficientă a eforturilor celor dispuși să contribuie.
Relevant pentru solidaritatea care trebuie să ne lege zilele acestea este cazul comunelor Buciumeni și Nicorești din județul Galați, blocate de nămeți de mai bine de 10 zile, unde primarii, deși de culori politice diferite, și-au unit eforturile pentru a eficientiza activitatea. „Ne ajutăm unii pe alții cu utilaje, cu oameni, pentru că nu se știe niciodată ce vom întâmpina zilele viitoare. Se anunță un nou val de ninsori, iar noi ne avem unii pe alții, abia mai târziu vin ajutoarele. Când e vorba de viața unui om, culoarea politică nu contează, ci doar omenia, iar la noi, la țară, acest spirit a rămas neatins. Sau așa ne place să credem”, spune Ionel Boghiu, primarul comunei Nicorești.
O altă ciudățenie, dacă vreți, este reunirea în zonele grav afectate dintre Urziceni și Buzău a echipelor de jandarmi cu echipe de suporteri ai echipelor de fotbal din București, plecați duminică dimineață să ajute la deszăpezire.
În final, invit la solidaritate, la înlocuirea lui „nu-i treaba mea” cu „oare ce face vecinul, îl pot ajuta cu ceva?”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.