Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Romeo Rădulescu
Discurs
„Dezastru, marca USL, și în sănătate”
Dezastrul economic sub guvernarea USL continuă pentru România.
După ce românii au primit de la Guvernul Ponta o inflație record, creșteri de prețuri și impozite mai mari de la 1 aprilie, pacienții urmează să plătească o sumă reprezentând coplata pentru serviciile de spitalizare, cu excepția celor de urgență. Indiferent de perioada spitalizării, se vor plăti între 5 și 10 lei o singură dată, la externare. Această măsură, care înseamnă de fapt o nouă taxă pentru români, se adaugă scumpirii, din luna ianuarie, la energia electrică.
În același timp, impozitele și taxele locale au fost mărite de Guvernul Ponta cu 16%, noile impozite din agricultură lovesc un milion de fermieri și familiile lor, iar tarifarea suplimentară a companiilor din domeniul energetic și al resurselor naturale va atrage noi majorări de prețuri la produsele finale.
La fructe și legume s-au înregistrat scumpiri de 16% și respectiv de 28% în termeni anuali, produsele din carne sunt mai scumpe cu 5,6%, cu mult peste media ultimilor trei ani, s-a înregistrat un eșec major în ceea ce privește exporturile: după o creștere puternică a acestora (de peste 20%) în 2011, care a și susținut creșterea economică generală de 2,5% din acel an, exporturile au scăzut simțitor în 2012.
Sănătatea, domeniu prioritar pentru orice Guvern, va suferi schimbări pe care USL nu a dorit să le discute cu românii, ci preferă să le impună direct, prin ordonanțe sau prin hotărâri de guvern.
Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de la 1 aprilie, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate și se va percepe de fiecare spital pe baza aprobării consiliului de administrație al unității.
Incompetența și demagogia se manifestă și când USL își propune să reorganizeze sistemul de sănătate. Deși este un proiect important, într-o grabă suspectă, USL intenționează să îl adopte printr-o hotărâre de guvern și nicidecum să îl supună dezbaterii Parlamentului, așa cum ar fi corect. Intenția Ministerului Sănătății de a reorganiza întreg sistemul, fără a discuta serios cu specialiștii, ci de pe o zi pe alta, este periculoasă. Măsurile respective, cu impact major asupra calității serviciilor de sănătate, sunt prea importante pentru a fi adoptate prin hotărâre de guvern sau prin ordonanță de urgență. Acestea ar fi trebuit să fie asumate de Parlament.
Conform proiectelor postate pe site-ul Ministerului Sănătății, se intenționează înființarea a opt autorități regionale, având în subordine 34 de oficii județene de sănătate publică, în condițiile în care nu există încă un proiect de regionalizare. Având în vedere aceste aspecte, este greu de înțeles de ce ministrul sănătății se gândește să adopte măsuri care ar putea să nu aibă aplicabilitate practică.
O altă prevedere care nu va eficientiza activitatea în domeniu, ci, din contră, va crește birocrația, se referă la înființarea Agenției Naționale de Achiziții și Investiții în Sănătate. Prin intermediul acesteia 400 de spitale vor fi nevoite să facă achiziții, lucru ce va genera birocrație și riscă să pună în pericol funcționarea optimă a spitalelor. Așadar, demersul inițiat de ministrul Nicolăescu nu poate fi considerat deloc reformă, ci o cârpeală făcută în pripă și de ochii lumii. O dezbatere reală în privința proiectului de reorganizare a sistemului de sănătate, cu respectarea termenului legal de 30 de zile și cu consultarea profesioniștilor din sistem ar fi cea mai bună și corectă soluție pentru ca măsurile să nu-i afecteze negativ pe români după ce acestea vor intra în vigoare.