Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2016
Declarații politice · respins
Gigel Sorinel Știrbu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 544 a fost transmisă Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă în 10 noiembrie 2015 și înregistrată la comisie în aceeași zi.
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată în fond cu această propunere legislativă, spre avizare, fiind transmisă Comisiei pentru administrație publică, Comisiei juridice și Comisiei pentru drepturile omului.
Până la redactarea prezentului raport, Comisia pentru drepturile omului a transmis un aviz negativ, iar Comisia juridică un aviz pozitiv.
În redactarea prezentului raport s-a avut în vedere punctul de vedere al Guvernului, care susține adoptarea inițiativei legislative.
La dezbaterea proiectului de lege, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenți în sală.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a propus adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu amendamentele din anexă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.