Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Dragoș Gabriel Zisopol
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate spre dezbatere și avizare în fond cu Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței, cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, în sensul introducerii unor măsuri suplimentare și a unor noi interdicții, în vederea combaterii violenței pe stadioane.
Comisiile au dezbătut proiectul de lege în ședințe separate.
La ședințele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din 26 martie și 23 aprilie 2013 au fost prezenți 19 deputați din totalul celor 29 de membri ai acesteia.
În urma dezbaterilor, cu 15 voturi pentru respingere și 4 abțineri, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege.
La ședința Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din 13 iunie 2012 au fost prezenți 19 deputați din totalul celor 23.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cu unanimitate de voturi, propune plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins această propunere legislativă în ședința din 21 mai 2012. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
În urma dezbaterilor, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților respingerea proiectului de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.