Constantin Avram

„Dezechilibrul puterilor în stat – pericol de destabilizare a instituțiilor statului român!”

Constituția României se bazează pe modelul Constituției celei de a cincea Republici Franceze, fiind ratificată prin referendum național la data de 8 decembrie 1991. În anul 2003 a avut loc un plebiscit prin care Constituției i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislația Uniunii Europene. Conform Constituției, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul unei democrații constituționale. Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Parlamentul României este bicameral, având un rol legislativ, analizând și votând legile ordinare și organice atât în comisiile de specialitate, cât și în plen. Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Numirea Guvernului se face de către Președintele României, pe baza votului de încredere acordat Guvernului de către Parlament.

Potrivit principiului separării puterilor în stat, sistemul judiciar din România este independent de celelalte ramuri ale Guvernului și este compus dintr-o structură de instanțe organizate ierarhic. În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile.

Cea mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, puterile legislativă, judiciară și executivă neavând voie să se afle în aceeași mână. Prin transmiterea funcțiilor către Parlament, Guvern, administrație, precum și către judecători independenți, puterea statală este ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce (echilibrul puterilor), apărându-i astfel pe cetățeni de eventualele abuzuri sau acțiuni despotice ale statului.

Propovăduitorii separării puterilor în stat afirmă că această limitare a responsabilităților protejează democrația, blochează apariția dictaturii, în timp ce criticii ideii susțin că, indiferent de realizări, separarea puterilor încetinește procesul de guvernare, promovează dictatura Executivului, respectiv consfințește imposibilitatea tragerii acestuia la răspundere, tinzând totodată să marginalizeze Legislativul.

În realitate, nu există niciun sistem democratic care are o absolută separare a puterilor sau, la celălalt capăt al spectrului, nu există niciun sistem politic având aceste puteri „total integrate”. Numai unele dintre sistemele politice actuale sunt fondate declarat pe acest principiu al separării, în timp ce altele sunt clar bazate pe interconectarea și întrepătrunderea lor. În același timp, în zilele noastre, federalismul reprezintă deseori o formă de separare a puterilor, dar nu garantează echilibrul puterilor statale. Nu putem în acest moment să apreciem în ce măsură procesul de regionalizare anunțat păstrează separarea puterilor statului, ca să nu mai vorbim de echilibrul atât de necesar dintre acestea.