Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 mai 2015
other
Anton Doboș
Discurs
„Dezvoltarea baronilor locali precum Nichita trebuie oprită și prin legislație”
Ancheta în desfășurare legată de cazul primarului de Iași, Gheorghe Nichita, a atras atenția întregii țări prin noutatea și ineditul pe care îl prezintă. Nu vreau să insist asupra acestui caz particular, ci asupra cauzelor care au permis producerea acestui incident, pentru că sunt convins că asemenea cazuri pot exista sau ar putea exista în viitor oriunde în țară. Pentru că, dincolo de gravitatea cazului și penibilul situației de la Iași, am putea asista la un adevărat fenomen la nivelul întregii țări, unde primarii pot deveni baroni mai mici sau mai mari, care pot controla instituții întregi și le pot folosi în diverse scopuri personale. Cadrul actual legislativ permite apariția și dezvoltarea acestor așa-numiți baroni.
În primul rând, statutul Poliției Locale permite un control total al primarului asupra acestei instituții. Poliția Locală dispune de importante resurse umane, materiale și financiare, are acces la diverse baze de date și informații despre cetățeni, dar are o răspundere foarte limitată, care se reduce, în fapt, doar la persoana primarului. Adică cel care alocă resursele este singurul care îi controlează. Poliția Locală nu are mai multe niveluri de control, așa cum au alte instituții de ordine publică, la nivel județean, național și ministerial, cum se întâmplă în cazul Jandarmeriei sau al Poliției naționale. Riscăm, așadar, ca fiecare primar să își facă propria poliție, iar cetățenii să nu știe ce se întâmplă acolo. Gheorghe Nichita, primarul unuia din marile orașe ale României, ne-a arătat cum se poate crea un sistem mafiot, folosindu-se de instituții de forță și de interlopi pentru a controla întregul oraș.
În al doilea rând, primarii sunt persoane care dețin o putere din ce în ce mai mare pe plan local, iar influența lor asupra altor instituții ar putea crește pe viitor dacă propunerile recente ale Comisiei de Cod electoral vor fi adoptate de Parlament. Mă refer la faptul că am putea asista la situația teoretică în care un primar câștigă 4-5 mandate la rând cu 30% din voturi. Acest primar va avea o influență și un control din ce în ce mai mare asupra instituțiilor subordonate, dar și asupra celorlalte instituții locale. Mai mult, chiar și lumea interlopă va vrea să conlucreze cu primarul, așa cum ne-a arătat și cazul Nichita de la Iași.
Vă propun să schimbăm aceste lucruri și să modificăm în viitorul apropiat statutul Poliției Locale, care ar trebui să poată fi controlată și prin alte pârghii decât cele legate de primărie. De asemenea, este necesar să păstrăm actuala prevedere legată de alegerea primarului din două tururi, pentru a asigura reprezentativitatea și responsabilitatea pentru cei peste 3.000 de primari din România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .