Constantin Chirilă

„Dezvoltarea rurală, încotro?”

Importanța mediului rural în România și dificultățile economice cu care țara se confruntă impun dezvoltarea unei agriculturi competitive și integrate mediului său natural, economic și social.

Statutul de membri ai Uniunii Europene aduce cu sine și obligația de a ne înscrie în linia impusă de strategia europeană de dezvoltare rurală. Aceeași integrare ne-a făcut să înțelegem că doar împreună putem face mai mult, că dorința țării noastre de a se alinia standardelor europene necesită schimbări profunde ale societății, la toate nivelurile. Prin bogăția și diversitatea sa, mediul rural poate și trebuie să reprezinte temelia viitoarei Românii.

Forma definitivă a noțiunii de spațiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spațiului rural, în următoarea definiție: „expresia (noțiunea) de spațiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele și micile orașe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

a) agricultură, silvicultură, acvacultură și pescuit;

b) activitățile economice și culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);

c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber și distracții (sau de rezervații naturale);

d) alte folosințe (cu excepția celor de locuit)”.

Noua concepție despre rural spune că spațiul rural în Europa constituie un spațiu peisager, prețios, rezultat al unei lungi istorii și a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate. Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului românesc, asupra noilor ocupații și calificări necesare în procesul de diversificare a activităților, care să pună bazele unei dezvoltări rurale multifuncționale, precum și asupra celor mai eficiente căi de integrare în Uniunea Europeană devine tot mai acută. În acest sector s-a aplicat cea mai complexă „terapie de șoc”, începând cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lăsată în seama mecanismului pieței.

Aproape toate măsurile de politică agricolă au conturat actuala stare de criză: liberalizarea prețurilor produselor agricole, condiționată de limitarea acestora la produsele de bază în consumul populației, liberalizarea prețurilor inputurilor agricole care, în condițiile monopolului statului în amontele agriculturii, a condus la creșterea diferențelor de preț și la reducerea și instabilitatea veniturilor agricultorilor, eliminarea subvențiilor la producătorii agricoli înainte de crearea instituțiilor și a legislației de organizare și funcționare a pieței agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de îngrășăminte chimice, a semințelor de calitate și restrângerea cererii de credite pentru investiții din cauza ratei înalte a dobânzilor, trecerea la sistemul de subvenționare directă a tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus, a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protecție socială, și nu cu scop economic etc.