Varol Amet

„Diacronia limbii tătare în sistemul educațional”

Limba maternă este istoria unei etnii, un dar inestimabil, o formă de existență și de afirmare ce trebuie menținută vie în vederea păstrării identității.

Încă din 1879 limba tătară a fost susținută și promovată în formele de învățământ primar și gimnazial, trecând pe parcursul timpului prin diferite etape ce au determinat actuala ei soartă. Începând cu anul 1959, școlile cu predare în limbă tătară au fost desființate, limba putând fi vorbită și perpetuată doar în cadrul comunității tătare, acest aspect reprezentând un pericol iminent la adresa graiului minoritar.

După o perioadă de aproximativ 49 de ani, cu ajutorul Uniunii Democratice a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în 2008, cursurile de limbă tătară au putut fi reluate doar în patru școli din localitățile: Agigea, Lumina, Mihail Kogălnicenu și Valu lui Traian, pe viitor dorindu-se ca aceasta să fie prezentă și în formele de învățământ superior. În momentul actual, limba tătară se învață ca limbă opțională, însă reprezentanții Uniunii Democratice a Tătarilor TurcoMusulmani din România se străduiesc ca limba maternă să facă parte din planul-cadru al învățământului.

În viitorul apropiat, bugetul alocat proiectelor din cadrul Departamentului pentru relații interetnice va fi cu 5% mai mare, banii fiind destinați susținerii învățământului în limba maternă, solicitându-se altfel ca limba tătară să se bucure de aceleași privilegii ca și limba turcă: să se organizeze olimpiade de limba tătară, iar notele obținute la această disciplină să contribuie la media generală.