Marilen Gabriel Pirtea

„Diagnoza sistemului de învățământ – dezechilibre critice la care guvernanții refuză să răspundă”

Comisia Europeană a dat publicității un document de recomandare venit dinspre Consiliu privind Programul național de reformă al României pentru 2019, în care sunt enumerate notele negative care persistă în sistemul nostru de învățământ. Sunt luate în considerare și enumerate unele dintre cele mai grave fracturi din sistemul nostru de învățământ, care se văd foarte bine de la Bruxelles,

despre care doar guvernanții de astăzi își pot imagina că sunt invizibile. Este vorba despre următoarele categorii de deficiențe:

– sistemul educațional este insuficient adaptat nevoilor acelor copii care aparțin grupelor de risc;

– sistemul educațional este, de asemenea, slab adaptat nevoilor pieței muncii;

– se menține o rată deosebit de mare a supraaglomerării școlilor (58% din școli sunt supraaglomerate și 10% aglomerate);

– se menține o rată mare a abandonului școlar timpuriu, mai ales prin slaba adresare a nevoilor copiilor vulnerabili social.

Sunt concluzii ce privesc sistemul nostru de învățământ care au mai fost formulate în trecut, însă raportul publicat astăzi de Comisie face precizări punctuale și indică liniile de fractură, ce sunt atât de vizibile în educația din România.

Rămânerea cheltuielilor pentru educație la același nivel, printre cele mai mici din UE, este una dintre cauzele profunde ale menținerii ratei mari de abandon școlar timpuriu, dar și pentru slabele rezultate în crearea de oportunități egale și prevenirea inegalității, mai târziu, în viață pentru tinerii din România.

Nu este mai puțin importantă sublinierea faptului că dobândirea calificărilor digitale întâmpină și ea probleme mari, iar această tendință se manifestă și din cauza incapacității profesorilor de a folosi o abordare centrată pe învățare. De aici și până la accentuarea diferențelor dintre rural și urban, în cazul grupurilor de persoane vulnerabile, cum ar fi cei din comunitățile rome, care au acces limitat la educație incluzivă și de calitate, nu mai este decât un pas.

Recomandările Comisiei Europene pot deveni un îndreptar bine sistematizat al priorităților sistemului nostru de învățământ, cu condiția să existe o minimă voință politică în Guvernul de la București pentru a avansa politici publice orientate de aceste priorități:

– îmbunătățirea calității și incluzivității educației, în special pentru copiii romi și alte grupuri dezavantajate;

– îmbunătățirea nivelului de calificare, inclusiv în domeniul digital, mai ales prin impunerea unui grad mai mare de relevanță a învățământului vocațional și a învățământului universitar pe piața muncii;

– creșterea în calitate a sistemului de ajutoare sociale, cum este și cel al salariului minim pe economie, care are nevoie de setarea unei grile de criterii obiective de acordare;