Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2008
other · respins
Traian Constantin Igaș
Discurs
## „Dilema PSD”
Zilele trecute, răsfoind paginile mass-media, am identificat una dintre cele mai originale comparații atribuite Partidului Social Democrat sau, mai bine zis, făcute față de declarațiile unora dintre reprezentanții de frunte ai acestui partid, acești reprezentanți care ies în față cu declarații de tot soiul și care nu se prea potrivesc între ele. Acea comparație spunea că declarațiile făcute de conducerile acestui partid sunt asemenea știrilor meteo: dacă te uiți pe canale diferite sau chiar la același canal la intervale foarte scurte de timp, acestea sunt extrem de diferite. Unul spune că plouă, celălalt că este soare.
Nu din întâmplare spun „conducerile“ acestui partid, pentru că este lesne pentru toată lumea: nu se prea știe, la această vreme, cine conduce acest partid, atâta timp cât există voci ce ies în față declarând că partidul va face una și
alta, lucruri însă care se contrazic între ele. Aici există încă vocea Geoană, care spune că partidul își dorește alegerile anticipate, că sunt gata pregătiți pentru ele și că va face totul pentru a se ajunge la ele, dar mai există și vocea Iliescu, care ne spune că aceste alegeri anticipate n-ar fi prea binevenite în aceste momente, punându-i pe alegători în postura de a se întreba cine conduce, în aceste moment, PSD-ul, domnul Geoană, căruia îi place să creadă că funcția pe care o are îi dă și puterea de a conduce, sau domnul Iliescu, care îi cam dă peste frunte celui ce se crede la conducerea acestui partid?!
Vedem astăzi aceste late frunți și luminate minți ale partidului veșnic roșu în gândire, care se dorea mai mereu la putere și nicicând în opoziție, ieșind pe sticlă sau în presa scrisă, declarând și vociferând la cel mai înalt debit despre criza în care se află, în aceste momente, țara noastră, despre criza fără precedent pe care țara noastră o străbate pentru prima dată de 18 ani încoace, fără a ne spune însă cine menține în mod voit această criză sau cine se face vinovat de situația aceasta fără precedent în care se află ea.
Oare nu tocmai dorința lor de a se afla la putere este cea care menține, în momentul de față, România într-o mare criză? Oare nu ei sunt tocmai cei care declarau, în urmă cu puțină vreme, că sunt gata de depunerea unei moțiuni de cenzură, care să ducă la căderea Guvernului și ulterior la alegeri anticipate? Oare nu tot ei au fost cei care au întins o mână salvatoare acestui Guvern pe care astăzi, la puțin timp, îl acuză de criză, ajutându-se, în acest fel, pentru a atinge iarăși gusturile puterii?! Da, puterea este mai dulce decât opoziția. Scaunele sunt mai călduțe la putere decât la opoziție. Iar dacă nu suntem destul de bărbați pentru a ne câștiga această putere într-o bătălie deschisă, în fața ochilor de cetățean cu drept de vot, este de preferat, pentru acest partid, să ajungă la putere mai prin dos, mai pe după cortină, mai în spatele acestui ochi de care nu sunt ei prea siguri că le va da o pernă care să le încălzească scaunele.