Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2010
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Ana
Discurs
Din cele patru interpelări, aș vrea să mă refer în principal la două.
Una este adresată domnului ministru László Borbély – Ministerul Mediului și Pădurilor. În anul 2009 a fost lansat Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localitățile țării, care a fost și este privit ca unul dintre programele naționale cele mai atractive pentru comunitățile locale, deoarece, prin realizarea de spații verzi în localități, se realizează, pe lângă îmbunătățirea calității mediului, și schimbarea arhitecturii localităților și punerea în valoare a unor zone turistice ce pot aduce mari beneficii localităților.
În colegiul din care fac parte, Colegiul nr. 2, Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița, au fost depuse în luna noiembrie a anului 2009, la Ministerul Mediului, proiecte privind realizarea de spații verzi, conform programului național.
În aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să-mi precizați când se vor comunica rezultatele evaluării acestor proiecte.
A doua interpelare se referă la datoriile SNC Ploiești, Carbonifera – SA Ploiești, față de Primăria Comunei Șotânga. De fapt, această interpelare a mai fost prezentată de mine la 21 septembrie 2009 și a fost adresată domnului ministru Adriean Videanu, la care nici până la această dată nu am primit răspuns și îl rog, pe această cale, pe domnul ministru Adriean Videanu să-mi transmită răspunsul privitor la aceste datorii pe care SNC Ploiești Carbonifera – SA le are față de Primăria Șotânga, solicitând, de fapt, compensarea acestei datorii cu suprafața de teren și clădirile pe care Carbonifera le deține pe teritoriul comunei Șotânga.
Celelalte două le-am depus în scris; una este adresată Ministerului Agriculturii, cealaltă este adresată Ministerului Culturii, domnului Kelemen Hunor, în legătură cu un monument istoric din județul Dâmbovița.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.