Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 martie 2008
other · retrimis
Petre Daea
Discurs
Din nefericire, răspunsul doamnei secretar de stat confirmă ceea ce am spus eu. Iată că după 3 luni de zile, deși actul normativ există de anul trecut, cele două ministere aflate în structura Guvernului României nu sunt în stare să elaboreze niște norme metodologice care să pună în planul aplicabilității actul normativ. Se discută acum de probleme tehnice, deși se știe foarte bine că, în condițiile în care lansezi un act normativ cu caracter de urgență, cum este această ordonanța de urgență, dai drumul și la actele secundare, în așa fel încât aplicabilitatea lui să fie imediată, pentru că orice întârziere nu rămâne pe umerii celor care au efemer această misiune, ci pe umerii țăranilor români, ai acelora care așteaptă sprijin de la noi, un sprijin pe care să-l poată folosi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.