Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Munteanu
Discurs
„Din nou despre moțiune... Moțiune simplă pe agricultură inițiată de PDL?!”
A fost bine-venită, desigur, această inițiativă a PDL-iștilor, pentru că ne-a oferit un nou prilej de a vorbi despre problemele cu care se confruntă producătorii agricoli în această perioadă atât de grea. Și totuși, nu știu cum să caracterizez decizia lor: obrăznicie, curaj, tupeu, sfidare, iresponsabilitate... Să distrugi tot ceea ce se poate și apoi să dai vina pe alții! Numai cei de la PDL puteau să gândească și să procedeze în felul acesta. Ei vorbesc despre incompetență, ei, care din 2009 și până la căderea Guvernului MRU n-au făcut nimic altceva decât să demonstreze ce înseamnă să fii incompetent?
Tocmai cei din PDL s-au găsit să-l acuze pe ministrul Daniel Constantin că nu știe să gestioneze problemele din agricultură? Cu siguranță, dumnealor nu cunosc faptul că a gestiona înseamnă să ai resurse financiare, să ai buget. Or, bugetul pentru anul 2012 pe care l-a adoptat această formațiune politică, aflată la acea vreme la putere, este cel mai mic buget din câte i-au revenit agriculturii în ultimii 20 de ani. Ar fi cazul să-și reamintească dezbaterile pe buget, dar și ușurința cu care ministrul agriculturii de atunci a acceptat acele fonduri de rușine doar de teama să nu-și piardă scaunul. Ei bine, acesta este momentul în care a început dezastrul cel mare.
Ești incompetent și iresponsabil, în același timp, ca să vorbești despre irigații, tu, Guvern PDL care ai disponibilizat 3.500 din cei 5.000 de salariați de la ANIF. Prin OUG nr. 82 n-a făcut niciun bine sistemului de irigații, dimpotrivă, a legalizat furtul, minciuna și hoția.
Am atras atenția în Comisia pentru agricultură încă de atunci că prin măsurile preconizate nu se va asigura nici măcar paza pompelor și a instalațiilor. Cu totul alta ar fi fost situația în această vară secetoasă, dacă nu s-ar fi dispus acele măsuri aberante. În acest context, PDL ar trebui să se ascundă, nu să acuze. Dar, în cazul lor, se aplică tactica: strigă primul, lovește primul, poate te va crede cineva.
Pe data de 8 octombrie 2012 Camera Deputaților a adoptat OUG nr. 82, care și-a făcut deja efectul. Ce ne spun cei care au disponibilizat 3.500 de angajați? Că ei au propus angajarea unui număr de 900 de persoane (?!). Cine mai înțelege ceva din toată povestea asta atât de încâlcită? Vă spun că nimeni nu mai este dispus să înghită minciunile și aberațiile pe care ni le propun cei de la PDL, pentru că știu prea bine acum cu cine au avut de-a face.
Se spunea în moțiune că acum s-au irigat 80.000 de hectare, dar eu vă asigur că în toamna anului 2011 nu s-au irigat decât 46.000 de hectare. Poate, în timp, vom reuși să ajungem la cele 2 milioane de hectare câte erau irigate înainte de 1990. Spunea recent un fost ministru PDL că „ar trebui o nouă filozofie pentru irigații”. De ce n-a aplicat această „nouă filozofie” atâta vreme cât a fost la guvernare? Cine l-a împiedecat s-o aplice atunci când era la putere?