În presa zilei de astăzi avem din ce în ce mai multe știri despre situația precară în care se află învățământul românesc. Paradoxal, cele mai multe dintre informațiile difuzate de media nu sunt optimiste, în ciuda eforturilor bugetare „impresionante” destinate educației cu care se laudă guvernanții din ultimii ani. Din păcate, constatăm la toate nivelurile învățământului un fenomen generalizat de lipsă de disciplină, de rigoare, la care se adaugă distanțarea copiilor din ziua de astăzi de școală sau, mai exact, de principiile oferite de școală.
Este evident că procesul de maturizare al copiilor, încă din ciclul gimnazial, este superior față de cel existent cu 20 de ani în urmă. Avem de-a face cu copii într-o formare rapidă, practic cu adolescenți care sunt altfel de copii decât am fost noi, mult mai maturi. Indiscutabil, acești copii au alte nevoi,
au alte cerințe educaționale, iar abordarea oferită de școală ar trebui să fie făcută din cu totul alte perspective, ceea ce, din păcate, nu se prea întâmplă în România.
De asemenea, accesul copiilor la mass-media și din ce în ce mai mult la internet, mai ales în mediul urban unde adolescenții au calculator în proporție de 80-90 la sută, le conferă o mare diversitate de informație. Școala însă, și ceea ce se predă la ore, a rămas mult în urma copiilor, oferindu-le o programă școlară extrem de încărcată de lucruri cu care ei nu au ce să facă. În continuare, sistemul de învățământ românesc se bazează pe transmiterea de informații, și nu pe crearea de abilități, nu pe crearea de competențe. În plus, ceea ce lipsește aproape cu desăvârșire din sistemul de învățământ românesc este formarea și educarea copilului. Ar trebui să ajungem la transmiterea doar a informațiilor foarte importante, care sunt obligatorii pentru formarea intelectuală a elevilor, să învățăm copilul să și gândească, să-și pună întrebări, să identifice răspunsuri, nu doar să învețe mecanic lecțiile predate.
Este clar că elevii zilelor noastre nu mai sunt obișnuiți să citească, așa cum se mai făcea pe vremuri, citeai din plăcere. Școala actuală nu mai promovează așa ceva, iar părinții sunt destul de ocupați cu alte activități pentru a se mai ocupa într-un grad satisfăcător de educația copiilor. Te îngrozești de-a dreptul când auzi cu câtă lejeritate discută elevii de liceu despre droguri, violență și alte subiecte care nu au nicio legătură cu școala. Din nefericire, viitorul educației românești nu se vede în roz, iar în același timp există pericolul iminent al distanțării tot mai mari a copiilor față de școală. Este un capitol la care viitoarea guvernare și viitorul parlament trebuie să reflecteze mult mai serios, pentru că nu este suficient să aruncăm cu bani în școli și să numărăm stelele de pe steagul Uniunii Europene, ci se impune și o analiză profundă și aplicată a stadiului actual al educației.
Liviu Bogdan Ciucă · 13 aprilie 2010 · monitorul.ai
Prin această declarație politică vreau să transmit un mesaj sincer de condoleanțe poporului polonez și familiilor demnitarilor dispăruți, în frunte cu cea a președintelui Lech Kaczyński. Îmi exprim regretul profund pentru tragicul accident petrecut cu delegația Poloniei în Rusia. Exprim condoleanțele mele pentru poporul polonez, pentru tragica dispariție a președintelui Lech Kaczyński, cu atât mai mult cu cât relațiile dintre România și Polonia, din punct de vedere istoric, au fost deosebite și au fost consolidate anul trecut, prin semnarea, la nivelul celor doi președinți, a unui Parteneriat strategic.
Dispariția Președintelui Poloniei, alături de o însemnată parte a elitei militare, politice și economice a statului polonez, este o pierdere imensă, inclusiv pentru Uniunea Europeană, și mai ales pentru partenerii tradiționali ai Poloniei, între care se numără și România.
*
## „Medici și pacienți”
Potrivit prevederilor documentelor europene din domeniul sănătății, precum „Împreună pentru sănătate: Programul de Sănătate 2008–2013”, sau ale celor românești, precum „Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008” sau „Planul Strategic al Ministerului Sănătății Publice pentru perioada 2008–2010”, este recunoscut atât dreptul la autodeterminare al persoanelor în ceea ce privește sănătatea lor sau accesul la o îngrijire de bună calitate, cât și faptul că asiguratul are dreptul de a-și alege furnizorul de servicii medicale, și acela că un obiectiv prioritar al sistemului românesc de sănătate este eficiența.
Însă, în condițiile în care, în spitalele românești pacientul care dorește internarea este, de multe ori, îndrumat spre un anumit medic pe baza criteriului repartiției numărului de paturi pe medic, și nu pe cel al respectării dreptului său de a-și alege medicul, consider că acest sistem nu respectă nici dreptul la liberă alegere al pacientului și nici promovarea unui act medical de calitate și eficient, iar efectele unei astfel de situații au constat fie în existența unor paturi de spital neutilizate, fie în imposibilitatea – din partea unor medici – de a prelua cererile de internare ale unor pacienți.
Din aceste considerente cred că nu se poate vorbi, în România, despre realizarea unui sistem de sănătate durabil, modern și eficient, fără punerea, în mod real, a accentului pe drepturile cetățenilor și ale pacienților sau pe creșterea calității serviciilor medicale – fie că ne referim la dimensiuni precum eficiența, competența echipei medicale sau satisfacția pacientului.
În acest context, atingerea obiectivului unei eficientizări a actului medical și creșterea performanței medicale în spitale presupun atât promovarea principiului flexibilității în utilizarea numărului de paturi disponibil, pe o secție, de către medici, în funcție de solicitările pacienților, cât și salarizarea medicilor în funcție de performanțele lor medicale (numărul de internări, indicele de complexitate a cazului etc.)
Într-o Uniune guvernată de principiul liberei circulații a persoanelor și în condițiile existenței unei nemulțumiri a personalului de specialitate român față de nivelul de salarizare, precum și a unui grad redus de satisfacție profesională, sistemul medical românesc se confruntă cu riscul migrării acestui personal, mai ales a celui înalt calificat și performant, spre alte state europene. Mai mult, creșterea mobilității și a pretențiilor pacienților face ca promovarea, în cadrul spitalelor românești, a unor servicii medicale de înaltă calitate și a unui mediu concurențial să fie imperativă.
Așadar, în condițiile în care sănătatea ocupă locul 4 (cu un procent de 23%, conform Eurobarometrului 68) între principalele preocupări aflate pe agenda cetățeanului român, consider că Ministerul Sănătății are obligația de a sprijini acele politici naționale care să garanteze furnizarea de produse, servicii și management de cea mai înaltă calitate, în scopul creșterii nivelului de satisfacție a pacienților, al eficientizării sistemului de sănătate românesc și al creșterii calității vieții populației.
## „Avem legi...”
Trăim vremuri în care democrația pe cale de instaurare definitivă din România generează situații care mai de care mai tragicomice pentru omul de rând. Personal, nu am nimic împotriva iubitorilor de câini, în definitiv fiecare om are pasiunile și preocupările lui.
Asociațiile care se ocupă cu drepturile animalelor au reușit, cu sprijinul unor parlamentari, să promoveze anumite acte normative care pedepsesc oamenii care își bat joc de câinii comunitari. Foarte bine! Este în regulă că avem grijă de maidanezii tuturor orașelor și satelor. Nu este în ordine însă faptul că în zilele noastre am ajuns să fim parcă mai mult preocupați de câini decât de oameni, de milioanele de oameni care trăiesc într-o sărăcie lucie, de cei bolnavi, de cei bătrâni care au o pensie de 14 lei, de oamenii care, pur și simplu, nu mai găsesc nicio bucurie pentru o clipă de zâmbet. Avem legi pentru maidanezi, să nu-i supere nimeni cu nimic, dar avem mii de români care așteaptă de câțiva ani banii cuveniți cailor pe care i-au pierdut din cauza statului, în urma programului național de eradicare a anemiei infecțioase ecvine. Avem legi pentru câini, protejați și atunci când rănesc grav sau chiar omoară copii nevinovați, dar continuăm să batjocorim instituțional românul de rând când e vorba de accesul la actul de sănătate, educație, muncă...
Avem legi pentru animale, dar românii se sinucid pentru că au fost evacuați din casele unde au stat zeci de ani, iar pensionarii de boală sunt aspru sancționați financiar pentru simplul motiv că au vrut să supraviețuiască.
Corupția și birocrația escaladează zilnic în detrimentul omului de rând, plătitor onest de taxe și impozite către stat. Și atunci, întreb respectuos, fără să supăr asociațiile care protejează câinii: pe oameni cine îi protejează? Nu de câini, ci tot de oameni, din aceia cu suflet de câine... *
„Bursa Guvernului României, o păcăleală pentru bursieri” Guvernul României a lansat în 2004 programul special de burse intitulat „Cariera ta, o șansă pentru România”. Absolvenții, în școlarizarea cărora s-au investit 6 milioane de euro, ar fi trebuit să lucreze ca manageri publici în administrație, postul fiindu-le garantat. Ca orice proiect făcut să dea bine în ochii europenilor, programul s-a dovedit a fi un fiasco. Deși s-a întors în țară în vara anului 2006, prima generație de absolvenți BSGR a putut abia în luna mai 2007 să finalizeze cursul de trei luni la INA, în vederea numirii lor ca manageri publici. Dar, după trei luni de instruire, surpriză! Beneficiarii BSGR au aflat că, de fapt, nu pot dobândi statutul de manageri publici pentru că CMP nu a validat cursul, deși a avut girul președintelui comisiei de la acea dată. Motivul nevalidării este că, până să aprobe în septembrie 2004 Normele metodologice de aplicare a legii care instituie BSGR, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență, în luna iunie, privind crearea statutului special al managerului public.
Concluzia: cursul de trei luni la INA nu este suficient, din moment ce cursanții YPS fac o pregătire de nouă luni. Tot la INA, pentru a deveni manageri publici, în iulie 2007, tinerii au depus mai multe memorandumuri în atenția factorilor responsabili, care, deși au fost aprobate în mare parte, nu au avut nicio urmare în sensul rezolvării conflictului.
De la lansarea programului în 2004, Guvernul a alocat Ministerului Educației fonduri totale de 11 miliarde de lei vechi pentru acoperirea cheltuielilor inițiale de implementare a Bursei Speciale, iar în 2005 a transferat ministerului echivalentul în lei al sumei de 850.000 euro pentru acordarea de noi burse. Transferul de fonduri a continuat și în anul următor, când în bugetul ministerului pe anul 2006 a fost vărsat echivalentul în lei al sumei de 1,8 milioane euro, pentru continuarea burselor acordate în anul 2005 și acordarea de noi burse. Începând cu anul 2007, Guvernul a decis ca în bugetul Ministerului Educației să fie introduse direct aceste fonduri necesare programului, astfel încât pentru acordarea de burse noi pentru următorul an universitar să fie alocat echivalentul în lei a cel puțin un milion de euro.
Astfel, din iulie 2006 și până în prezent și-au încheiat studiile 97 de beneficiari ai bursei, dintre care 45 au absolvit și cursurile intensive de formare și integrare în administrația publică la Institutul Național de Administrație (INA). Din restul de 52 beneficiari ai bursei, 39 și-au încheiat studiile în străinătate după finalizarea ultimului stagiu de formare organizat de INA și nu au putut astfel urma și aceste cursuri, iar ceilalți 13 au avut aprobarea comisiei guvernamentale pentru a amâna participarea la cursurile ANFP până la următoarea sesiune. În 2009, însă, nu a mai fost organizată nicio sesiune de cursuri, astfel că nici aceștia nu au urmat stagiul impus.
Concluzia este una singură, programul a fost un eșec – 6.000.000 euro = zero manageri publici.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.